FOTO Parcul Naţional Cozia şi Horezu, descrise elogios într-un articol din Washington Post: „Rapsodia românească, incursiune pe un tărâm nelăudat din Estul Europei“

Tot mai des în ultima perioadă, presa internaţională semnalează frumuseţea unor locuri „neelogiate” încă din ţara noastră. Cum s-a întâmplat în urmă cu puţin timp, printr-o rubrică de „Călătorii” a publicaţiei Washington Post unde sunt descrise laudativ mai multe zone din judeţul Vâlcea, în mod special: Valea Oltului cu Parcul Naţional Cozia şi o parte din mănăstirile sale, precum şi zona Horezu.

Două jurnaliste ale celebrei publicaţii au dorit să revadă locuri din România, ţara aflată la „răscrucea dintre Europa, Orientul Mijlociu şi Asia... invadată de toţi vecinii săi”, care „a absorbit multiplele influenţe şi le-a transformat într-o tapiserie culturală unică”, despre a căror existenţă ştiau de mulţi ani, dar au fost oarecum uimite să constate că reprezintă, încă, o enigmă pentru mulţi turişti străini. 

„Rapsodia românească – incursiune pe un tărâm nelăudat din Estul Europei” – am tradus noi titlul inspirat „Romanian rhapsody – exploring an unsung destination in Eastern Europe”, au titrat jurnaliştii de la Wahington Post în ediţia din 1 martie 2018, cu referire la cele mai cunoscute, poate, partituri româneşti din patrimoniul universal, creaţii ale inegalabilului George Enescu – care ilustrează magistral imaginile muzicale ale unei petreceri populare, dar şi o frescă istorică din trecutul nostru zbuciumat.

Călătoria celor două semnatare ale articolului începe din Bucureşti, oraş în care locuieşte acum una dintre ele, printr-o „excursie de patru zile în sudul Ţării Româneşti şi în Transilvania” care „ne-a oferit multiple licăriri din atracţiile ţării”: „sate pitoreşti“, „păduri misterioase“, „geometrii perfecte“, „drumuri stâncoase şi abrupte“, „teritorii fertile şi valoroase“, pe scurt „peisaje magnifice“.

Cetatea Poenari, Foto: Arhiva Adevărul

Circuitul a cuprins şi zona Curtea de Argeş - Transfăgărăşan şi apoi întoarcere pe Valea Oltului, în prima parte a traseului fiind menţionată  Cetatea Poenari, „un castel construit de Vlad Ţepeş, modelul istoric pentru Dracula”, după o „vizită rapidă la catedrala cu influenţe bizantine şi turceşti“. 

„Această rută pitorească – Transfăgărăşanul – fiind renumită ca unul dintre cele mai sinuoase şi panoramice trasee din România“ este descrisă ca o „rană prin pădurea densă“. Nu lipsesc din călătorie nici imaginile tipice şi pitoreşti ale transhumanţei româneşti cu „turme de oi, behăituri şi zăngănit“.

 „Drumul a devenit atât de abrupt şi îngust că aproape am ratat următorul punct de oprire: Cetatea Poenari.

Situată strategic pentru a bloca invadatorii turci de la sud, la intrarea în fertilele şi valoroase teritorii ale Transilvaniei, cetatea urcă pe o colină deasupra drumului. Turiştii dornici să viziteze ruinele „Castelului lui Dracula" trebuie să urce 1.480 de trepte pentru a ajunge la el“.

Transfăgărăşanul este apreciat pentru „înalta calitate şi marcajele laterale clare“,  pentru multitudinea de cabane, pensiuni şi restaurante presărate pe tot traseul, dar şi pentru canioanele adânci din munţi pe care le-au admirat în nenumărate rânduri până au ajuns pe „vârfurile muntoase învăluite în ceaţă“, de deasupra „liniei copacilor“. 

Transfăgărăşan, Foto: Arhiva Adevărul

„Apoi ne-am îndreptat spre vest pentru a intra în pitoreasca Vale a Oltului“.

Drumul spre Parcul Naţional Cozia este descris ca un „drum stâncos care duce în zona densă, cu păduri” care se opreşte într-o „vale ascunsă“, unde se găseşte „o biserică mică” aşezată între „dealuri împădurite“, unde „vaporii ceţii de dimineaţă acoperă încă temeliile“. 

„Pe măsură ce ne apropiem de capelă, admirăm lucrarea de lemn delicată şi geometria perfectă a turnului central hexagonal”, moment în care îşi face apariţia „un gardian (călugăr - n.r.) bătrân într-o haină neagră lungă, cu barba albă”, care „ne salută vesel, îndemnându-ne să intrăm la slujba care urma să înceapă”. Toaca în care începe călugărul să bată cu ciocănelele pentru a anunţa începerea serviciului religios este descrisă ca un „mare jug“. Jurnalistele sunt impresionate şi de gestul călugărului – gardian care se apleacă în faţa unui preot pentru a primi binecuvântarea. 

Decorul ce pare desprins din vremuri imemoriale, hainele tradiţionale ale monahilor şi ritualul „toate fac parte din farmecul mistuit pe care România îl oferă vizitatorilor dornici să renunţe la fanteziile gotice ale Tărâmului lui Dracula“.

Jurnalistele povestesc inclusiv experienţa cu tradiţionala ciorbă românească pe care au degustat-o la unul dintre localurile de pe malul Oltului, pe care o descriu ca fiind plină de „bucăţi de legume rădăcinoase şi cuburi de carne“, asezonată cu piper şi ardei. Prima noapte o petrec într-o pensiune din „micul oraş Brezoi, aflat la doar câţiva kilometri de drumul principal”, în camere „curate şi spaţioase“.

Valea Oltului, Foto: Arhiva Adevărul

„Cozia nu este nici cel mai mare, nici cel mai cunoscut dintre parcurile naţionale din România. Dar are o diversitate excepţională de plante şi animale, pe un areal mic“, spun jurnalistele americane amintind de faptul că două păduri sunt propuse pentru a fi incluse în lista Patrimoniului Mondial Natural UNESCO, fiind păduri seculare, virgine sau cvasivirgine, de fag şi amestecuri de fag şi foioase, intervenţia umană în aceste zone fiind strict interzisă. 

„Acest lucru este aproape nemaiauzit acum în Europa şi o remiză mare pentru iubitorii de natură“, se mai aminteşte în articolul din Washington Post.

Pădurile amintite de jurnaliste cuprind exemplare cu o înălţime de peste 50 de metri şi 2 metri în diametru, care au evoluat de-a lungul timpului fără intervenţia omului. Procesul de includere a lor în Patrimoniul UNESCO este în derulare.

A doua zi au avut aranjată o vizită, de către managerii parcului, la Mănăstirea Stănişoara. „Ne-am bucurat că am adus cu noi cizme şi beţe de drumeţie“, referindu-se la drumul abrupt pe care l-au avut de urcat. Iar pe traseu s-au bucurat de explicaţiile unui ghid profesionist cu privire la flora şi fauna specifică, „caracteristicile ecologice unice ale pădurii” şi, deşi n-au întâlnit nici un urs pe drum, au avut parte de căprioare şi „numeroase specii de păsări“. 

„Pe măsură ce am câştigat în înălţime, o panoramă profundă a Oltului s-a deschis în faţa noastră şi ne-am oprit de mai multe ori pentru a admira panglica de argint a râului strălucitor din depărtare. La amiază, am ajuns pe vârful Muntelui Cozia, unde ne-am oprit pe terasa Cabanei Cozia, înconjurate de peisaje magnifice“.

Peisaj asupra Văii Oltului, surprins seara de pe Vârful Cozia, Foto: Arhiva Adevărul

Apoi au exersat limba română în compania unor ciobani la o sticlă de bere, dornici să demonstreze ce cunoştinţe de limba engleză au ei.

Următoarea zi a fost petrecută „în lumea liniştitelor mănăstiri ortodoxe” de pe Valea Oltului.

Reîntorcându-se la Turnu au descoperit „un mic complex monahal, o clădire cu două etaje pentru călugări, un cimitir mic şi grădină ascunsă“ de drumul european E 81 / DN 7. Au rămas impresionate de „ghivecele de flori“, de „micile peşteri sculptate cu uşurinţă în stâncile” de lângă mănăstire, de „contrastul puternic”, oferit de primele case ale pustnicilor de odinioară „cu spaţiu abia suficient pentru somn“.

La câţiva kilometri depărtare au dat peste „cea mai mare şi mai prosperă mănăstire din zonă – Cozia“.  „Biserica are dungi de cărămidă roşie şi albă, din piatră tipică clădirilor bizantine în exterior, dar în interior, zidurile sale de lemn strălucesc datorită culorii şi a auriului. Imaginile din vieţile sfinţilor şi din Biblie acoperă fiecare centimetru din zidurile interioare, instruind şi inspirând generaţii de credincioşi care nu au putut citi. Imaginile urcă pe pereţi, conducând ochiul spre o imagine centrală a lui Hristos în centrul tavanului, deasupra capului spectatorului“.

Apoi atenţia cititorului este mutată brusc către o altă aşezare monahală „probabil cea mai populară şi mai evocatoare mănăstire din regiune este cea de la Horezu. Ctitorită în 1690, este desemnată acum drept sit al Patrimoniului Mondial UNESCO... Complexul religios include cinci capele, fiind un prim exemplu al arhitecturii brâncoveneşti, unică în România.“

Iar descrierea elementelor arhitecturale ale mănăstirii reprezintă o adevărată odă la adresa priceperii constructorilor: „interfaţă complexă de elemente rotunde“, „medalioane de tencuială sub acoperiş“, „dinamism şi tensiune dinspre corpul principal dreptunghiular frumos proporţionat al bisericii“, „pereţi interiori“ care trăiesc prin „icoane şi scene din Biblie“. 

Este menţionată inclusiv pensiunea mănăstirii, pentru cei care vor să facă un popas în zonă „cu camere simple, dar foarte confortabile şi impecabile“. „Întâlnirea cu călugăriţele ne-au făcut să ne simţim ca nişte vechi prieteni“.

Apoi, cititorii sunt îndrumaţi să se bucure de „atracţiile din mediul rural înconjurător. Comunitatea ceramiştilor din Olari, unde meşterii locali îi întâmpină pe vizitatori în atelierele lor, loc excelent pentru a descoperi suveniruri autentice şi accesibile ca preţ“. Nu sunt omise nici traseele pentru cei care vor să exploreze regiunea pe două roţi, ori fermele de cai care oferă oportunităţi de a te bucura de zonă printr-un alt tip de plimbare.

Dracula, imaginea cu care toţi străinii asociază România, nu a mai existat şi de această dată, Foto: Arhiva Adevărul

N-au fost trecute cu vederea nici standurile de produse ecologice - miere, brânză – „o modalitate foarte bună de a obţine un gust din aromele locale şi de a te întâlni cu localnicii din fermele familiale“. Zona se remarcă prin „preţurile sale scăzute“ atât la mâncare cât şi la cazare. 

„Când ne-am îndreptat acasă, vampirii au fost ultimul lucru pe care îl aveam în minte”, mai spun autoarele elogiosului articol care se încheie astfel: „Călătoria noastră de patru zile în România a dezvăluit un peisaj fermecător, paşnic şi variat, cu minuni memorabile ale culturii, spiritualităţii şi frumuseţii naturale la fiecare pas“.