Stiri din Ramnicu-Valcea

Copiii olteni, prinşi tot mai des la furat

8 februarie 2012, 09:40 |  Autor: Dorel Ţîrcomnicu | 

Cuvinte cheie: , news alert, valcea, ramnicu valcea, minori hoti, furturi comise de copii, fenomen infractional,

Furturile săvârşite de copii au devenit tot mai frecvente

Furturile săvârşite de copii au devenit tot mai frecvente

 

Sărăcia, educaţia precară şi neglijenţa manifestată de mulţi părinţi fac ca furturile în rândul minorilor să fie tot mai numeroase.

Numărul copiilor vâlceni care fură creşte tot mai mult. „În anul 2011 au fost implicaţi în fapte penale 372 de minori, faţă de 274 de minori cercetaţi în anul 2010", se spune într-o statistică a Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Poliţiei Vâlcea. Se fură atât de la oraşe, dar mai mult din zonele rurale. „Cazul minorului de la Sineşti, dar şi cel al tânărului din Râmnicu Vâlcea care ameninţa cu ajutorul unui pistol pe elevi şi le fura banii sau telefoanele mobile, sunt cele mai elocvente", a spus cms. şef Marius Dascălu, adjunctul şefului Poliţiei Vâlcea. Elvis Ionuţ Brătoiu, de 15 ani, din Sineşti, a fost arestat în luna ianuarie fiind implicat în zeci de furturi şi tâlhării. „Era lipsit de orice educaţie, iar dacă tatăl lui a furat, şi el a făcut la fel. A terorizat tot satul, iar localnicilor le era frică de el. Un sătean care l-a prins l-a furat, s-a trezit cu fânarul în flăcări, incendiat de minor. Acum, că atât el cât şi fraţii lui au fost arestaţi, s-a aşezat liniştea în sat. Pare greu de crezut, dar este foarte adevărat! Când un localnic a mers să înmormânteze o persoană dragă, a găsit cavoul plin cu drujbe, polidiscuri, scule,  furate de minor", a spus primarul localităţii Sineşti, Mihai Rusie.


Şobo pistolarul


Ştefan Cârstea (15 ani), zis Şobo, din Râmnicu Vâlcea, a fost arestat, tot în ianuarie 2012, pentru că tâlhărea copii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, folosindu-se de un spray lacrimogen şi un pistol cu aer comprimat. Poliţiştii i-au probat 12 tâlhării şi trei furturi comise atât noaptea cât şi ziua. „Mergea la şcolile unde avea prieteni şi cum vedea un copil mai bine îmbrăcat, era ochii pe el şi îl tâlhărea, ameninţându-l cu pistolul pe care-l cumpărase cu 200 de lei", a spus cms. şef Alexandru Părăuşeanu, de la Poliţia Râmnicu Vâlcea. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea spune că sunt mai mulţi copii identificaţi ca autori de furturi pentru că a crescut claritatea instrumentelor de monitorizare. „O altă explicaţie a numărului mare de infracţiuni comise de tineri este aceea că a crescut şi numărul celor care îşi neglijează rolul de părinte şi asta ca urmare a stresului zilnic legat de asigurarea nivelului de trai. A crescut numărul celor care pleacă în străinătate şi îşi lasă copilul nesupravegheat corespunzător", a spus Dana Sandu, pisholog la ISJ Valcea. „A crescut numărul furturilor mărunte, cu prejudicii mici. La aceste aspecte îşi spune cuvântul lipsa de educaţie, starea de sărăcie, anturajele din oraşe. De multe ori mergem pe ideea că aceşti copii pot fi recuperaţi dacă rămân în libertate. În cazul în care se ajunge la măsuri privative de libertate, universul concentraţional în care sunt inlcuşi nu este unul prielnic, care să le ofere şansele recuperării", a mai spus cms. şef Marius Dascălu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Puştiul care a tâlhărit 15 elevi cu pistolul folosea şi de un spray iritant lacrimogen

    Victimele erau copii între 12 şi 16 ani, prejudiciul cauzat ridicându-se la 5.314 lei. „Pistola ...

    Patru tineri furau benzină şi casetofoane din maşinile parcate în oraşul Drăgăşani

    Ei au fost prinşi în timp ce încărcau canistre cu benzină din două autoturisme parcate lângă bl ...

    Un tânăr ce conducea un BMW a accidentat mortal un pieton aflat pe carosabil

    După lăsarea întunericului, aseară, în localitatea Berbeşti, conducătorul unui BMW a „spulberat ...

    Pistolarul de 15 ani care îi tâlhărea pe elevi, arestat preventiv pentru 15 zile

    Poliţiştii a reuşit să-i probeze 15 tâlhării şi trei furturi. Minorul vine dintr-o familie orga ...

    Un vâlcean a „uitat” să mai restituie dealerului maşina pe care a testat-o

    Bărbatul a fost prins la volan în timp ce conducea autoturismul marca Lexus pe o stradă din Râm ...

    Slatina: Pe timp de criză, oltenii fură animale şi sparg locuinţe

    Cele mai multe astfel de infracţiuni s-au întregistrat noaptea, în mediul ruralDe foame, hoţii ...

    Drogurile, tutunul şi alcoolul, puse la zid, la şcoală

    Elevii de gimnaziu vorbesc despre efectele nocive ale drogurilor, tutunului şi alcoolului. Cent ...

    Puști de 14 ani în arest preventiv: Trimis în judecată pentru 17 infracțiuni, a mai furat bijuterii în valoare de 16.000 de lei!

    În afară de cele 17 infracțiuni de care era deja acuzat (furturi), Eașar Embra Geapan, băiatul ...

    Tânărul care a murit în accidentul de la Berbeşti a avut grave leziuni interne

    La necropsie s-a stablit că Sorin Bârchi a prezentat ruptură de ficat, de membre superioare, ia ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole