Eduard Vîrlan şi-a anunţat demisia din funcţia de viceprimar al Râmnicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezamăgit de atitudinea consilierilor locali, Eduard Vîrlan şi-a anunţat astăzi intenţia de a demisiona din funcţia de viceprimar al Râmnicului. Liberalul le-a comunicat deja colegilor de partid că renunţă la mandat.

Liberalul a luat această decizie după şedinţa de joi a Consiliului Local, când unii dintre consilierii locali fie s-au opus, fie au lipsit de la votul pentru prelungirea termenelor de finalizare a două proiecte importante finanţate de Uniunea Europeană. Lipsa de maturitate a consilierilor municipali ar fi putut aduce Municipiul Râmnicu Vâlcea în situaţia de returna toate fondurile atrase până acum pentru modernizarea bazei de agrement din Ostroveni şi reamenajarea Parcului Zăvoi. Pentru a evita o astfel de situaţie, consilierii locali au fost convocaţi în şedinţă de îndată şi în această dimineaţă. 

„O să-mi dau demisia din funcţia de viceprimar pentru că nu se mai poate lucra, pentru că sunt dezamăgit de atitudinea consilierilor locali şi s-au adunat foarte multe lucruri. Dacă aşa au înţeles ei (n.r.-consilierii locali) să nu votăm nişte proiecte şi să pierdem 300 de miliarde de lei vechi, asta e. O să mă gândesc dacă demisonez şi din funcţia de consilier local. Am anunţat deja conducerea partidului despre demisia mea, am anunţat şi colegii. Nu sunt supărat doar pe propriii mei colegi de partid, sunt supărat şi pe ceilalţi consilieri ”, a declarat Eduard Vîrlan. 

Viceprimarul susţine că nu este interesat de competiţia internă din PNL Râmnicu Vâlcea privind desemnarea unui candidat la primărie, dar că va accepta să dea o mână de ajutor în campanie dacă liberalii promovează o echipă de profesionişti în viitorul legislativ local. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite