Anja Andersen e antrenoarea Oltchimului! UPDATE: Anja Andersen: "Am venit să câştig Liga Campionilor!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra Anja Andersen, fostă campioană europeană, mondială şi olimpică la handbal cu naţionala Danemarcei, este noua antrenoare a galacticelor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

UPDATE Anja Andersen: "Am venit să câştig Liga Campionilor!"

După antrenamentul închis presei, Anja Andersen a oferit primele declaraţii de la sosirea în România.

"M-am înţeles pentru un contract pe patru luni cu Oltchim. Am venit aici pentru că sunt o mare fană a handbalului românesc. Lumea de aici iubeşte acest sport, iar în jurul echipei sunt mulţi oameni care înţeleg acest fenomen. Personal, vreau să schimb puţin din mentalitatea jucătoarelor şi vreau ca ele să facă handbal din plăcere. În România, ele erau obişnuite să se antreneze de două ori pe zi, în timp ce au am câştigat Liga Campionilor făcând doar trei antrenamente pe săptămănă. Echipa are un potenţial imens şi poate câştiga Liga Campionilor în acest sezon".

UPDATE Oltchim a anunţat rezilierea contractului antrenorului Peter Kovacs

Conducătorii campioanei României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, au anunţat, joi seară, într-un comunicat, rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu antrenorul ungar Peter Kovacs.

"În urma unor întâlniri repetate între conducerea CS Oltchim, sponsorul principal, şi antrenorul Peter Kovacs s-a ajuns într-un impas, concluzia generală fiind că nu se mai poate continua relaţia contractuală. Din acest motiv, părţile au convenit - pe cale amiabilă - rezilierea contractului, începând cu 3 februarie 2011, termenii acestei rezilieri urmând a fi discutaţi zilele următoare", se arată în comunicatul Oltchim.

UPDATE: Peter Kovacs: "Sunt total şocat!"

Antrenorul Peter Kovacs a declarat că este "total şocat" de vestea înlocuirii sale la conducerea tehnică a formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea cu daneza Anja Andersen. Ungurul a aflat cu doar câteva ore înainte de antrenamentul din această seară că nu va mai conduce Oltchimul.

"Îmi cer scuze, îmi pare rău, nu pot să dau nicio declaraţie. Sunt total şocat de această veste şi încă nu am purtat discuţiile cu oficialii clubului care să ateste că mai sunt sau nu antrenorul echipei. Cu siguranţă nu plec mâine din Râmnicu Vâlcea", a declarat Peter Kovacs.

Gavrilescu: "Andersen, garanţia succesului în Ligă"

Andersen este deja în România şi conduce la această oră antrenamentul vâlcencelor, fapt confirmat de oficialii clubului. "Anja este noua noastră antrenoare. Rezilierea contractului cu Peter Kovacs s-a făcut pe cale amiabilă. Aducerea ei la Vâlcea este şi o lovitură de imagine deoarece este una dintre cele mai valoroase jucătoare şi antrenoare din istoria handbalului, dar noi am urmărit în primul rând să avem garanţia succesului în acest sezon din Liga Campionilor. Ne-am dorit-o încă din vară, dar abia acum am putut să o aducem", a declarat preşedintele clubului, Ioan Gavrilescu, în exclusivitate pentru adevarul.ro.

Anja Andersen, care va împlini 41  de ani la 15 februarie, a fost cea care a revigorat handbalul feminin danez în anii 90, iar temperamentul său, determinarea şi calităţile extraordinare s-au imprimat unei generaţii întregi, poreclite apoi "iron ladies" (doamnele de fier). Andersen a jucat 133 de meciuri pentru naţionala daneză pentru care a marcat 726 de goluri. Cariera de jucătoare a luat sfârşit în 1999 din cauza unor probleme la inimă, dar Andersen a continuat să fie una dintre cele mai importante figuri în handbalul mondial şi din postura de antrenoare.

Cel mai mare succes ca tehnician l-a cunoscut la Slagelse, unde a antrenat timp de opt ani (2000-2008) cu care a câştigat trei titluri naţionale în Danemarca, şi trei ori Liga Campionilor, în 2004, 2005 şi 2007.

Palmaresul său ca jucătoare cuprinde un titlu olimpic (Atlanta 1996), trei medalii la Mondiale (aur în 1997, argint în 1993 şi bronz în 1995) şi două titluri europene, în 1994 şi 1996. Andersen a fost numită în 1997, cea mai bună handbalistă a lumii, trofeu deţinut în prezent de noua sa elevă, Cristina Neagu.

Este lesbiană

Anja Andersen este cunoscută pentru orientarea sa sexuală, având pentru opt ani o relaţie cu Mette Melgaard, care i-a fost elevă la Slagelse. Cele două au făcut istorie împreună la echipa daneză, unde au câştigat de trei ori Liga Campionilor, dar totul s-a năruit. Plecate la Copenhaga, cele două lesbiene s-au despărţit după ce Anja (antrenoare la acel moment) a înşelat-o pe Mette cu o jucătoare de la echipă, nemţoaica Mare Baumbach!

Pe vremea când era jucătoare, Anja Andersen a mai fost combinată cu o altă celebră jucătoare daneză, Camilla Andersen, care însă a părăsit-o pe actuala antrenoare a Oltchimului pentru extrema norvegiană Mia Hundvin.

Nu are voie să se enerveze

Probleme cu inima care i-au întrerupt cariera de jucătoare, o afectează şi în prezent pe Anja Andersen. Deşi meserie de antrenor este una care presupune un efort imens al inimii, în special din cauza emoţiilor pe care le generează partidele, daneza preferă să rişte. Ea are implantat un peace-maker cardiac, dispozitiv care-i controlează ritmul cardiac. Anja nu are voie să se enerveze, să se agite şi să facă efort.

Lucruri inedite despre Andersen:

• Este foarte bună amică cu românca Carmen Amariei, cele două vizitându-se deseori.
• Este mare fan al baschetului american şi al lui Ronaldinho, umblând uneori îmbrăcată cu tricoul „Dinţosului"
• Pe când antrena naţionala Serbiei, a eliminat România în barajul pentru Campionatul European din 2006.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite