Râmnicu Vâlcea: Oltchim a fost învinsă la limită de "tancurile" de la Zvenigorod, scor 27-26

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia antrenată de Radu Voina a suferit prima înfângere din acest sezon din Champions League, pe terenul formaţiei antrenate de Evgheni Trefilov. Deşi au fost conduse în partea a doua a meciului, “galacticele” au stat în coastele rusoaicelor, fiind aproape de egalare în ultimul minut al jocului.

Cu gândul la calificarea în faza următoare a Ligii Campionilor, vâlcencele au început partida promiţător, conducând şi la trei goluri(3-6 ăn minutul 11). După un time-out cerut de antrenorul Evgheni Trefilov, Zvezda a forţat egalarea, intrând la pauză cu un avantaj de două goluri(12-10).

Chiar dacă nu au făcut un joc deosebit, rusoaicele au fost la conducere şi în repriza a doua, înscriind de cele mai multe ori pe contraatac. Fete lui Voina au surprins însă în minutul 53, când formaţia vâlceană a readus egalarea, scor 23-23, „tancurile” de la Zvenigorod au luptat cu orice preţ ca să câştige partida, sacrificând-o chiar si pe uriaşa Polenova, care a luat roşu cu două minute înainte de final.

La scorul 26-25, Adina Meiroşu Fiera a ratat incredibil după o fază unu la unu cu portarul Suslina. Finalul a fost dramatic pentru ambele echipe. Rusoaicele abia au ţinut de minge în ultimele minute, reuşind să câştige a doua partidă din acest sezon(27-26) şi continuă să lupte pentru accederea în faza urmatoare a Ligii Campionilor.

Marcatoarele echipei Oltchim au fost: Adriana Nechita (6 goluri), Ionela Stanca (6), Narcisa Lecuşanu (4), Cristina Neagu (4), Iulia Puşcaşu (2), Ramona Maier(2), Adina Meiroşu Fiera (1),Oana Manea (1),

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite