Râmnicu Vâlcea: Pe primul loc la plata taxelor şi impozitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea

Vâlcenii ocupă primul loc în clasamentul celor mai conştiincioşi români la plata taxelor şi impozitelor. Cumulat, fiscul a colectat de la vâlceni peste 800 de milioane de lei, sume peste prognoze fiind la asigurările sociale de stat.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, a realizat programul de venituri repartizat de Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în proporţie de 109,6%, situând judeţul Vâlcea pe primul loc din ţară.
Cumulat DFFP Vâlcea a încasat la Bugetul general consolidat al statului venituri în sumă totală de 806 milioane lei, depăşiri semnificative faţă de programul repartizat fiind înregistrate la bugetele: asigurărilor sociale de stat - cu 10,5%, de stat - cu 10,4% şi Fondului naţional unic al asigurărilor de sănătate - cu 6,2%.
Într-un context economico-financiar mai dificil, care a determinat operatorii economici să îşi suspende activitatea în acest an şi să solicite aplicarea procedurii insolvenţei, evidenţiem creşterea gradului de civism fiscal în rândul contribuabililor vâlceni, 77% din totalul plăţilor fiind efectuate la iniţiativa acestora. De la contribuabilii care nu şi-au achitat la termen obligaţiile de plată faţă de Bugetul general consolidat al statului, prin măsuri specifice activităţii de colectare a veniturilor bugetare, am recuperat prin executare silită suma de 123 mil.lei, care reprezintă 15,2% în totalul sumelor încasate.
Menţionăm că rezultatele nu includ realizările celor 20 operatori economici vâlceni, mari contribuabili, administraţi direct de ANAF - Direcţia Generală Administrare Mari Contribuabili
"- a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite