Valcea: Doi muncitori au ajuns în stare gravă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre victimele accidentului de muncă aşteptând sosirea ambulanţei. FOTO: Sergiu Mir
Una dintre victimele accidentului de muncă aşteptând sosirea ambulanţei. FOTO: Sergiu Mir

Unul dintre lucrătorii surprinşi de prăbuşirea schelei a ajuns în această dimineaţă la Spitalul de Urgenţe Floreasca din Bucureşti. Celălalt e în stare gravă la spitalul din Vâlcea.

Accidentul colectiv de muncă de ieri după-amiază a trimis patru oameni în spital. Unul dintre aceştia, Tiberiu Petcu de 33 de ani a ajuns în stare gravă într-un spital din Bucureşti pentru că medicii sunt circumspecţi cu privire la starea sa. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi este internat pentru o intervenţie neurochirurgicală.
„Toţi patru sunt internaţi în spital, dar doi sunt în stare mai gravă. Muncitorii lucrau în cadrul a două firme, care aveau în subantrepriză o lucrare finanţată cu fonduri europene în staţiunea Băile Olăneşti”, a spus Ion Nicolaescu, inspector şef adjunct al ITM Vâlcea. Oficialul mai spune că ancheta cu privire la accident este în derulare, la elucidarea cazului conlucrând procurori şi inspectori de muncă.
„Există posibilitatea ca una din grinzile de susţinere ale schelelor să fi cedat sub presiune. În zonă lucrau cinci muncitori la un bazin de ape sulfuroase. Înălţimea de la care au căzut a fost de aproape şapte metri. Unul dintre lucrători a scăpat nevătămat”, a declarat Nicolaescu.

„Am văzut moartea cu ochii“

Al cincilea muncitor, suprins de prăbuşirea schelei, dar scăpat nevătămat era ieri în stare de şoc. „Am văzut moartea cu ochii. S-au prăbuşit toate fiarele lângă mine. Nu m-am pierdut cu firea şi am sunat la Salvare“, spune bărbatul ce nu a dorit să îşi spună numele. Răniţii au fost transportaţi cu trei ambulanţe de la Râmnicu Vâlcea şi una solicitată de la Drăgăşani. Oficialii spun că acesta e unul din cele mai grave accidente de muncă din ultimul an. „Vor fi aplicate amenzi, pentru că cineva trebuie făcut responsabil de rănirea acestor oameni. Din primele cercetări am concluzionat că cei patru muncitori nu au montat bine schela, iar în momentul prăbuşirii se aflau toţi urcaţi pe instalaţie”, spune Nicolaescu de la ITM.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite