Râmnicu Vâlcea: Denisa Gabriela Gherghina - A fost admisă la trei Universităţi din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Denisa Gabriela Gherghina  - A fost admisă la trei Universităţi din Franţa
Râmnicu Vâlcea: Denisa Gabriela Gherghina - A fost admisă la trei Universităţi din Franţa

E pasionată de limba lui Voltaire, iar anul acesta a reuşit să fie admisă la o Universitate din Franţa. Spune că ar vrea să lucreze în Parlamentul European şi pentru asta se pregăteşte cu tenacitate.

Tânăra a terminat liceul la Colegiul Naţional Matei Basarab şi a avut una din cele mai bune note la bac din şcoala sa. E îndrăgostită de limba franceză şi, datorită acestei pasiuni, a avut ambiţia să studieze în ţara lui Voltaire. „În timpul liceului am participat la olimpiadele de  franceză şi am avut rezultate foarte bune. Am dat un test, aşa cum se dă pentru engleză Cambridge aşa se dă şi pentru franceză un examen numit DelfDalf care îţi atestă competenţele lingvistice”, povesteşte Denisa. Vâlceanca a fost admisă la trei universităţi din Franţa, iar zilele aceasta aşteaptă să primească rezultatele de la o a patra facultate. „Specializarea este limbi străine, pentru că mi-a plăcut partea aceasta de comunicare. De abia aştept să ajung la toamnă în Franţa”, spune entuziasmată Denisa.


Carieră la Strassbourg


Denisa îşi doreşte o carieră peste hotare, la sediul Parlamentului European mai exact. „Am fost anul acesta într-un schimb de experienţă pentru câteva zile la Strassbourg şi mi-a plăcut foarte mult. Sunt sigură că aş putea face o carieră în această înstituţie”, explică Denisa. Tânăra, extrem de realist,ă recunoaşte că are foarte mult de recuperat şi că o să existe o perioadă de timp în care va trebui să se acomodeze cu o ţară diferită din toate punctele de vedere. Cu toate acestea spune că nu se gândeşte să revină în ţară decât pentru a-şi vizita familia din când în când.  „Mi-ar place să lucrez ca şi interpret acolo, să cunosc oameni şi să îmi construiesc o carieră”, mărturiseşte tânăra.

Clişeele despre francezi sunt neadevărate


Despre francezi spune că sunt foarte organizaţi şi respectuoşi. „Am făcut parte dintr-un program de schimb de experienţă în timpul liceului şi aşa m-am convins că trebuie să îmi continui studiile în Franţa. Oamenii de acolo sunt respectuoşi, chiar dacă se vede că deja pentru ei a devenit un automatism. Ideea este că te respectă. Şi mai sunt şi clişeele despre francezi, care, în majoritatea cazurilor sunt neadevărate, la fel ca şi cele despre români”, explică Denisa. În opinia ei, deosebirea dintre tinerii români şi cei francezi este că, aceştia din urmă, nu se bucură de libertatea pe care adolescenţii din România o au. „Familiile şi societatea în general sunt restrictive şi le impun limite ce la noi sunt mai relaxate”, mai povesteşte tânăra ce, în toamnă va lua drumul Franţei.


Întrebări şi răspunsuri:
Care e secretul admiterii la o facultate din străinătate?
DGG:În primul rând trebuie să încerci să fi foarte informat şi să nu pierzi timpul. Apoi este bine dacă înveţi limba ţării în care doreşti să studiezi. Trebuie să fi decis ce vrei să faci şi să lupţi pentru ceea ce vrei să realizezi.


Ce spun părinţii tăi despre plecarea în Franţa?
DGG:
În prima fază au fost foarte entuziasmaţi, ca orice părinte. În a doua fază s-au gândit foarte mult cum o să mă descurc acolo. Sunt totuşi un copil care pleacă într-o ţară străină. Eu sper să nu le dau prea mari bătăi de cap.


Ce-i place: „Discuţiile inteligente cu persoane inteligente. Sunt multe lucruri pe care le poţi afla purtând un simplu dialog”
Ce nu-i place: „Urăsc nedreptatea în toate sensurile. Există nedreptate pe mai multe nivele şi nu imi place deloc să fiu martora ori să fiu părtaşă la o nedreptate”

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite