Râmnicu Vâlcea: Rodica Tomoiagă antrenează atleţi de trei decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Rodica Tomoiagă antrenează atleţi de trei decenii
Râmnicu Vâlcea: Rodica Tomoiagă antrenează atleţi de trei decenii

    Elevii ei au obţinut peste 100 de medalii la campionatele naţionale şi la Balcaniade. Acum îşi doreşte să îi vadă la Olimpiadă. 

        A descoperit atletismul la vârsta de 11 ani. Pe când era la stadionul Municipal din Zăvoi, se întrecea cu băieţii care alergau la echipele de fotbal,  unde îi depăşea de toţi.  A fost remarcată de un antrenor de atletism care a îndrumat-o pe drumul care i-a adus performanţă. S-a înscris la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, pe atunci numit Vasile Roaită, la o clasă sportivă. „M-am înscris la clasa sportivă de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, pe atunci numit Vasile Roaită. Ţin minte că peste doi ani am obţinut prima medalie de argint la tetratlonul şcolar, la Campionatele Naţionale de junior III. Am văzut că pot face performanţă, aşa că m-am ţinut de acest sport şi au urmat alte medalii, la naţionale şi la nivel de licee” spune Rodica Tomoiagă. A fost legitimată o perioadă la clubul sportiv Steaua de la Oradea, unde “a bătut” pista de atletism până ce s-a înscris la facultate. După ce şi-a terminat studiile, a revenit la Râmnicu Vâlcea, unde a fost antrenor-profesor de atletism la CS Chimia, la Clubul Sportiv Şcolar, iar din 95 până în prezent activează în cadrul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân.


   A lansat fotbalişti, handbalişti şi sportivi la alte discipline


   Profesoara ne-a prezentat şi calităţile necesare unui atlet care doreşte să se lanseze în această disciplină. „Un sportiv trebuie să fie în primul rând sănătos, ambiţios şi îi trebuie să investească multă răbdare şi pasiune pentru această disciplină. Rezultatele se văd după cinci-şase ani de practică” ne-a explicat Rodica Tomoiagă. Chiar dacă atletismul nu aduce satisfacţii financiare, profesoara consideră că acest sport te poate pregăti pentru orice meserie din lume. „În 30 de ani de activitate, alături de mine, s-au lansat fotbalişti, handbalişti şi sportivi din alte discipline au urmat o carieră. Chiar şi ingineri, oameni de afaceri cunoscuţi din acest judeţ au obţinut rezultate pe vremea când erau tineri. I-am făcut să aibă încredere în ei, să câştige anumite concursuri şi să se convingă că atletismul este cel mai bun prieten al lor şi practicându-l pot ajunge ce îşi doresc” ne dezvăluie profesoara. Datorită înbunătăţirilor care au fost făcut în ultimul an, Rodica Tomoiagă consideră că acest sport va evolua foarte mult în viitor. „Avem condiţii mult mai bune decât acum 30 de ani, când alergam pe dealul Capela în fiecare zi, sau pe stadionul din parcul Zăvoi. De trei ani, am crescut foarte mult în activitate. În anul 2009 am obţinut 21 de medalii din care şase internaţionale, datorită acestor condiţii” spune profesoara.

Întrebări şi răspunsuri

Este atletismul un sport dur?


R.T.: Este dur în dezvoltarea mentalităţii, când practici atletismul uiţi de minciuni, la noi nu există aşa ceva. Are un grad de accidentare mai ridicat, dar trebuie să munceşti şi să doreşti să obţii performanţă.

 Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră în acest sport?


R.T.: Cea mai mare realizare o consider performanţa obţinută cu Adrian Constantin Mihăilescu, cu care am obţinut şase medalii la proba de 400 de metri în sală, două dintre ele la Balcaniadă. Am muncit mult, dar efortul a meritat.

ce-i place
 „Este pasionată de portul fiecărui popor şi face parte dintr-o fundaţie care se ocupă cu cunoaşterea şi transmiterea tradiţiilor cultural. “Îi place să cunoască oamneni, mai ales copii şi bătrâni. De asemenea, este o iubitoare a animanelor şi a florilor”.


ce nu-i place
„Nu suport lipsa de cultură şi de respect pe care o afişează anumite persoane. Eu am încercat să îi conving pe elevii mei că trebuie şă îşi respecte colegii şi persoanele din jurul lor pentru că ai numai aşa poţi câştiga în viaţă”.

profil


NĂSCUTĂ- 3 ianuarie 1955, la Arad.
EDUCAŢIE - Faculatea de Educaţie Fizică de la Oradea şi şi-a completat studiile la Academie Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS) Bucureşti.
EXPERIENŢĂ- professor antrenor de peste 30 de ani.
FAMILIE-  căsătorită, un băiat.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite