Râmnicu Vâlcea: Titlul mondial de K1 se dispută în seara asta la Sala Sporturilor Traian. VEZI AICI programul complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2000 de spectatori sunt aşteptaţi la gala de kickboxing în care vor lupta nume grele ale ringului. Luptătorii au trecut ieri proba cântarului, iar în această seară sunt aşteptaţi să dea un show de zile mari. Un vâlcean va încerca să ia titlul mondial la K1 la categoria mijlocie.

Gala K1 Local Kombat din această seară va fi găzduită de Sala Sporturilor Traian. Organizatorii susţin că aşteaptă peste 2000 de spectatori la meciurile de kickboxing ce vor începe la ora 22.00. Evenimentul, structurat pe două părţi va fi un adevărat regal pentru pasionaţii de lupte şi va fi transmis pe televiziunile naţionale dar şi pe Eurosport. Potrivit organizatorilor vor avea loc meciuri între echipele de K1 ale României şi Italiei în prima parte a galei. „Vor fi cinci meciuri între kickboxeri români şi cei italieni. Partea a doua a galei va fi dominată de patru „superfight-uri" în care luptători deja consacraţi precum Ionuţ Iftimoaie sau Cătălin Moroşanu se vor bate cu sportivi din străinătate", spune Eduard Erimia, promotorul acestui eveniment. „Cireaşa de pe tort" va fi însă meciul de titlu mondial ce va fi disputat de vâlceanul Mihai Barbu cu portughezul Arnaldo Silva, deţinătorul actual al centurii.


Transmis pe Eurosport


Întreg evenimentul va fi transmis de către ProTV dar şi de Eurosport, ceea ce îl transformă într-o competiţie de nivel internaţioanal. Sporsorizată în parte şi de primăria din Râmnicu Vâlcea gala va aduce un plus de imagine oraşului, susţin edilii. „În timpul transmisiunii în direct clipul de prezentare al oraşului va fi transmis pe Eurosport", spune primarul Romeo Rădulescu. Spectatorii trebuie să ştie că organizatorii le pregătesc şi o surpriză „fierbinte". Pauza dintre meciuri va fi animată de modele Playboy venite tocmai din Bulgaria.

Meciurile sunt:

la 60 kg, Angelo Campoli si Florin Lupu
la 66,8 kg - Fabio Nubile si Ionut Atodiresei;
la 75 kg, Roberto Cocco si Marius Tita;
la 81 kg, Lelio Ramunni si Bogdan Stoica;
la 94,1 kg, Alex Rossi si Andrei Stoica.


Cea de-a doua parte a galei este o competiţie o piramidă, in care vor se vor lupta 8 sportivi
Superfight-uri:

+ 96 kg, Dzenan Poturak - Benjamin Adegbuyi;
+ 96 kg, Freddy Kemayo - Sebastian Ciobanu;
+ 96 kg Dzevad Poturak - Ionut Iftimoaie;
+ 96 kg, Ayadin Yuksel - Catalin Morosanu.

Cea mai important luptă a Galei de K1 este meciul pentru titlul mondial WAKO PRO, la categoria 71,8 kg. Va urca în ring vâlceanul Mihai Barbu ce va trebui să se lupte cu brazilianul Arnaldo Silva

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite