Râmnicu Vâlcea: Stâlp de electricitate răsărit în mijlocul intersecţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe strada Ştirbei Vodă şoferii se confruntă cu capcană în trafic plasată în urmă cu zeci de ani. Edilii susţin că se vor ocupa de problemă. Între timp locuitorii din zonă dar şi şoferii sunt sfătuiţi să deschidă bine ochii când intră în intersecţia „dotată" cu stâlp.

Din anii 60 stâlpul de electricitate de la intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Intrarea Albinei încurcă circulaţia în zonă. Situaţia s-a agravat recent după ce primăria Râmnicului a asfaltat Intrarea Albinei, iar muncitorii nu s-au sfiit să lărgească intersecţia chiar dacă stâlpul de curent electric a ajuns să stea exact în mijlocul străzii. Constantin Zisu, de 74 de ani, unul dintre râmnicenii care locuiesc pe Intrarea Alibinei ne povesteşte că stâlpul a fost montat în urmă cu câţiva zeci de ani şi că dintotdeauna a fost o problemă pentru circulaţie „Au fost destui şoferi care şi-au şifonat maşinile când au încercat să intre pe strada noastră. Noaptea este un pericol real, mai ales când plouă sau este ceaţă. Accidente grave nu au fost dar, încurcă foarte mult circulaţia", explică pensionarul. Pe de altă parte omul recunoaşte că povestea stâlpului plasat în mijlocul străzii a devenit atracţie locală, mai ales pentru turiştii care se cazează la pensiunea aflată în celalalt capăt al Intrării Albinei. „Se minunează turiştii de parcă ar fi văzut Parisul. Ca la noi, la nimeni!", exclamă pensionarul din Râmnic.


În două luni va fi mutat


Stâlpul a devenit faimos şi la primărie, unde edilii spun că s-au primit sesizări cu privire la faptul că încurcă circulaţia şi mai ales pune în pericol participanţii la trafic. „Ştim despre acest aspect şi am luat legătura cu cei de la CEZ pentru a muta acest stâlp. Din câte am înţeles este o operaţiune mai dificilă deoarece susţine şi linii de înaltă tensiune. În momentul de faţă şoferii trebuie să circule cu prudenţă în zonă. Acolo a fost nevoie de asfaltare pentru că se face legătura cu un drum naţional", explică Cosmin Constantinescu, viceprimarul din Râmnicu Vâlcea. El mai afirmă că în următoarele două luni stâlpul va fi mutat pentru a face loc traficului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite