Râmnicu Vâlcea: Şoferii îşi macină nervii la bariera de pe Tudor Vladimirescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii stau zilnic minute bune la barieră
Şoferii stau zilnic minute bune la barieră

Construirea unui pasaj peste calea ferată, singura soluţie de evitare a ambuteiajelor. Podul peste calea ferată pe care vrea să-l construiască Primăria costă peste 30 de milioane de RON, finanţarea urmând să fie făcută cu bani europeni.

Şi în această dimineaţă la bariera de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu s-au format cozi de zeci de maşini. Şoferii îşi încearcă nervii de ani buni, iar ambulanţele şi maşinile de intervenţie nu au decât să aştepte în coloană pentru a trece de bariera buclucaşă. „E zona cea mai aglomerată, o adevărată poartă de intrare în oraş iar de câte ori trece trenul circulaţia e pur şi simplu paralizată", spune George Deaconu, unul dintre şoferii prinşi în coadă la bariera de pe Vladimirescu. Navetiştii povestesc că au trebuit să îşi adapteze programul la orarul barierelor. „Eu am serviciul în centru, iar pentru a ajunge la timp trebuie să evit ora 8.00, atunci când se pune bariera şi trece personalul de Sibiu", ne mai povesteşte Nicu Popa, unul dintre şoferii navetişti.


Investiţie cu bani europeni


Pentru a rezolva problema tot mai apăsătoare a traficului din această zonă, autorităţile spun că au găsit o soluţie. Una costisitoare dar despre care se spune că va da rezultate. „Dorim să construim un pasaj suprateran peste calea ferată pe această stradă. Este o lucrare de proporţii care va fi finanţată în mare parte din fonduri europene", spune primarul Mircia Gutău. Valoarea investiţiei este de peste 38 de milioane de lei, iar edilul şef afirmă că primăria va contribui doar cu 2% din valoarea totală, restul fiind o finanţare obţinută în cadrul unui program de dezvoltare mai mare. Lucrările ar trebui să înceapă anul viitor, în cazul în care proiectul deja elaborat va fi aprobat în şedinţa de Consiliu Local de mâine.

Lucrări de proporţii


Edilii spun că, în momentul în care lucrările vor începe, şantierul de pe strada Tudor Vladimirescu va fi unul de proporţii. Se va lucra pe câte o bandă de mers, pentru a nu afecta prea mult traficul. Până una alta, autorităţile locale au de obţinut o serie de avize de la Regionala CFR după care încă mai aşteaptă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite