Râmnicu Vâlcea: În jaful de la Reprezentanţa Audi, hoţii au „uitat” 70.000 lei în seiful abandonat în atelierul mecanic
0După ce toată săptămâna alarma i-a deranjat pe vecini, în noaptea atacului a sunat doar două minute şi s-a oprit.
Vecinii Reprezentanţei Audi din Râmnicu Vâlcea s-au plâns că toată săptămâna trecută alarma de la showroom a sunat fără niciun motiv, deranjându-i. Iorgu Solomon, unul dintre vecini, ne-a declarat: „Atât de mult ne-a derajat alarma sunând aiurea săptămâna trecută că eram foarte stresaţi. Ca o ironie, în noaptea furtului, a sunat cam două minute şi de aceea nici n-am sunat pe 112 că s-a oprit. Cum este posibil ca o reprezentanţă aşa de mare, să nu aibă propriile camere de luat vederi şi nici bec care să lumineze curtea? Le-am zis că le cumpăr eu un bec. Din discuţiile pe care le-am auzit ulterior, jefuitorii au luat seiful, l-au dus în atelierul mecanic şi acolo n-au luat decât o casetă în care se aflau 17.000 lei. Într-o altă casetă a seifului, pe care n-au reuşit să o deschidă, mai erau 70.000 de lei”.