Râmnicu Vâlcea: Zăpada a ţinut prostituatele „la bârlog”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prostituatele de pe Valea Oltului luate la bani marunti (foto arhiva)
Prostituatele de pe Valea Oltului luate la bani marunti (foto arhiva)

Poliţiştii şi jandarmii care au fost azi noapte într-o acţiune pe Valea Oltului au „pescuit" doar cinci prostituate.

Poliţiştii din Brezoi şi jandarmii vâlceni au pornit de aseară, de la ora 22.00 şi până azi dimineaţă la ora 3.00 într-o acţiune prin parcările de pe Valea Oltului de prindere a prostituatelor. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, cms şef Gabriel Ciobotoiu ne-a declarat în această dimineaţă: „Din cauza ninsorii, puţine prostituate au ieşit la produs, motiv pentru care au fost amendate pentru deranjarea liniştii publice, cinci dintre ele cu suma de 2.500 lei", a spus ofiţerul. Una dintre „păsările de noapte" deranjată de intervenţia organelor de ordine a declarat: „Pe vremea asta nu-ţi vine să scoţi la miez de noapte din casă niciun câine. Eu m-am hazardat, gândindu-mă că o să am mai mult noroc. Şi uite că am avut, au venit să ne ridice cu potera", a spus Narcisa M. (19 ani), din Caracal. Pe numărul de urgenţă 112 s-au făcut în ultimele 24 de ore, 84 de apeluri, faţă de 200 câte sunt în acelaşi interval de timp pe timpul verii. Cele mai multe sunt certuri intrafamiliale.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite