Râmnicu Vâlcea: Viorel Roşca, fotograful care vrea să suprindă drumul strugurelui până în Africa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este unul dintre puţinii fotografi cu suflet de artist din Drăgăşani. Pasionat şi de video, îşi doreşte să realizeze un documentar despre soiul de strugure Victoria.

Când era mic, Viorel Roşca îşi pierdea timpul în atelierul de developat fotografii al tatălui său, în vremurile de odinioară fotografia alb-negru fiind la mare căutare. „Dacă cineva ar vrea să mă întrebe când am început să fiu cu adevărat fotograf, nu ştiu să-i spun. Îmi aduc aminte că mergeam pe la şcoli şi îmi plăcea să pozez copiii jucându-se în natură, în cât mai multe ipostaze", povesteşte Viorel. În anul 2007 când a reuşit să-şi cumpere primul aparat de fotografiat, în care a investit câteva sute de dolari, şi-a dat seama că „microbul" artei fotografice pusese stăpânire pe el. „Nu poţi face artă fără să investeşti foarte mult în aparatură".


Regulile din fotografie sunt esenţiale


Viorel a fost şi rămâne un autodidact, mirajul internetului ajutându-l să se autoperfecţioneze. Despre pozele obişnuite făcute de oricine care ştie să apese pe un buton dar şi despre fotografii artişti, tânărul are păreri categorice. „În ziua de azi toată lumea face poze, însă sunt din ce în ce mai puţini cei care fac din asta o artă şi de aceea vezi foarte multe imagini surprinse cu aparatul foto unde compoziţia e vraişte. În arta fotografică sunt câteva reguli de bază care vizează încadrarea, diagonalele, expunerea. Cel mai important este să surprinzi stări sufleteşti, să pozezi bucuria oamenilor, tristeţea. Fotografia gen reportaj mă atrage în mod deosebit" , ne introduce fotograful în tainele meseriei sale.


De la fotografie, la video


Despre tendinţele în arta fotografică la momentul actual, fotografia alb-negru este în continuă ascensiune. Schimbările de optică sunt însă mai puţin gustate de publicul larg. În atelierul său foto din oraşul viilor, locuitorii urbei pot admira poze interesante şi pline de semnificaţie, fotografii 3D. „Din păcate, cei mai puţini avizaţi în arta fotografică sunt interesaţi de numărul de fotografii şi mai puţin de calitatea acestora", spune Viorel. Din dorinţa de autoperfecţionare, fotograful drăgăşenean a trecut şi la editare video a imaginilor. „Mă uit pe televiziunile naţionale şi văd că mulţi cameramani nu ştiu lucruri de a,b,c, nu ştiu să facă legături între imagini. Lumea dezavuează lucrurile kicioase, brizbrizurile, introducerile alambicate în imaginile video".


Istoria stugurelui Victoria, în imagini


Visul lui Viorel Roşca este să realizeze documentare pentru televiziuni. „Am vorbit cu inginerul Gheorghe Condei, creatorul cunoscutului soi de strugure de masă Victoria, care a şi fost omologat în România şi vreau să realizez un documentar. De la dealurile însorite ale Drăgăşaniului, pornind prin Europa sau până în Africa de Sud unde a ajuns soiul, este o istorie interesantă care poate trezi curiozitate", spune Viorel.


profil


NĂSCUT: 19 februarie 1982, la Drăgăşani
STUDII. Absolvent al Colegiului Naţional „Gib Mihăescu" din Drăgăşani, doi ani Facultatea de Ştinţe Juridice şi Administrative, Cluj
FAMILIE. Căsătorit, un copil


Ce-i place
Şi-ar dori foarte mult să poată călători, să vadă lumea-n lung şi lant. Dincolo de „microbul" calculatorului, în timpul liber se relaxează făcând sport, „trăgând de fiare" pentru a fi mereu în formă.


Nu-i place
A fost întotdeauna împotriva oamenilor lipsiţi de verticalitate, a mincinoşilor, a celor care vorbesc fără noimă. Nu agreează îngânfaţii şi lăudăroşii, persoanele lipsite de caracter.


Întrebări şi răspunsuri


Când vei avea prima expoziţie foto personală?
V.R. Mi-aş dori foarte mult şi sunt convins că mai devreme sau mai târziu acest lucru va fi posibil. Până atunci însă încerc să-mi perfecţionez arta fotografiei.
Ai publicat din fotografia realizată de tine?
V.R. Au fost mai multe ziare locale în care au apărut fotografii făcute de mine. Soţia s-a molipsit şi ea de acelaşi microb şi acolo unde suntem doi, ideile vin mai uşor sau se completează.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite