Râmnicu Vâlcea: Vasile-Mircea Ion, poliţistul tenismen care pune hoţii pe fugă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politistul Vasile-Mircea este unul dintre cei mai rapizi
Politistul Vasile-Mircea este unul dintre cei mai rapizi

Aleargă după hoţi cu o iuţeală nemaipomenită. Joacă tenis de masă şi fotbal şi participă la competiţii unde se afirmat de fiecare dată.

Mircea, cum îi spun prietenii, agent şef principal la Poliţia Trafic Feroviar din Râmnicu Vâlcea este un poliţist ca „argintul viu". Fire extrem de dinamică, de ageră, subofiţerul a fost dintotdeauna pasionat de sport, aşa că încă din clasele gimnaziale a început să joace fotbal în cartier. Rememorează cu o foarte mare uşurinţă antrenorii pe care i-a avut, unii dintre ei trecuţi în lumea celor drepţi. „Fotbal am jucat de când mă ştiu şi în echipa şcolii, a Liceului Energetic, de multe ori obţinând premii şi distincţii. Am jucat şi la A.S. Căzăneşti şi în divizia C, avându-l ca antrenort pe răposatul Marian Cincă, iar printre colegii mei se numără şi actualul şef al Direcţiei Judeţene pentru Tineret, Adi Comănescu, un băiat de nota zece", povesteşte poliţistul.


Trei litri de apă, preţul admiterii


Făcând armata la vânători de munte, Mircea a învăţat să schieze, deşi a rămas cu o „amintire" de la acest sport. „Mi-am rupt piciorul când să sar peste o trambulină dar s-a reparat şi acum totul este în regulă", povesteşte. Ca să ajungă poliţist, a trebuit să se supună unui examen extrem de riguros, iar o mică problemă a venit tocmai din greutatea lui, puţin sub normativ. „Greutatea minimă ca să pot fi admis era de 66 de kilograme, iar eu nu aveam decât 64. Înainte de a mă urca pe cântar am băut trei litri de apă, dar tot n-am ajuns la minimul admis. Până la urmă m-au trecut, pentru că aveam foarte multe alte atuuri, sportul fiindu-mi un prieten foarte bun" , se destăinuie. Făcând parte cândva din echipa naţională de fotbal a Inspectoratului General al Poliţiei Române, Mircea care juca ca libero sau fundaş la marcaj a avut ocazia să-i cunoască pe câţiva dintre „marii" fotbalului românesc: Dănuţ Lupu, Florin Prunea, Florentin Petre, Ţene.


Orice misiune este o provocare


De-a lungul carierei, a jucat la echipe de fotbal din judeţ precum AS Popeşti, la FC Horezu, în echipa de fotbal a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, meciul cu IPJ Mureş de la Mediaş fiind considerat „meciul vieţii" unde s-a „duelat" cu Tudorel Stoica, un coordonat de joc si fotbalist de rezonanţă din sportul românesc. A obţinut zeci de premii şi medalii în anii 2008 şi 2009 în confruntările sportive pe Regionala Craiova, între poliţiştii de la Trafic Feroviar. „Tenisul de masă este, de asemenea, un mod de a mă relaxa, iar în urmă cu câteva zile am fost întrecut de un singur poliţist de la Băbeni la acest sport, dar lupta rămâne deschisă", spune Mihai. Ca poliţist se simte ca un fulg ori de câte ori aleargă după hoţi. „Nu rezistă în faţa mea şi la 37 de ani mă simt într-o formă perfectă. Cad cei pe care-i alerg unul după altul şi orice misiune pentru mine este chiar o provocare", spune subofiţerul.


Întrebări şi răspunsuri

Cum te antrenezi în afara serviciului?
În fiecare marţi joc fotbal timp de două ore la sala de sport a unei şcoli, cu echipe compuse din oameni de la diverse instituţii. Că sunt de la Garda Financiară, de la SRI sau din altă parte, este important că vezi oameni trecuţi de 40, 50 de ani care mai fac sport.


Mai ai timp să te ocupi şi de puiul de om de acasă?
Păi termin serviciul şi puştiul abia mă aşteaptă. El se urcă pe bicicletă, eu alerg pe lângă el pe Bulevardul Dem Rădulescu şi când el spune că nu mai poate, că-i este foame, îl iau în braţe şi pe el şi bicicleta şi ne întoarcem acasă.


Ce-mi place
Îmi iubesc foarte mult familia şi mă bucur că pot lucra într-un colectiv unit. Faptul că mă simt foarte bine ori de cîte ori fac sport, îmi dă satisfacţii şi în munca de poliţie unde este nevoie de multă mişcare.
Nu-mi place
Sunt împotriva acelora care una îţi spun în faţă iar pe la spate te bârfesc şi îţi poartă sâmbetele. Nu agreez minciuna şi fanfaronada.


profil.

NASCUT: 11 noiembrie 1973, la Râmnicu Vâlcea
STUDII. Şcoala Militară de Subofiţeri „Vasile Lascăr", Câmpina, promoţia 1997.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite