Râmnicu Vâlcea: Un tânăr din Olanu, depistat în trafic de poliţişti, băut şi fără permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Horezu, împreună cu colegii din localităţile Slătioara, Stroieşti, Copăceni şi Lăpuşata, au organizat zilele acestea, o acţiune preventivă, pe linie rutieră, ce a avut ca scop verificarea modului în care se comportă în trafic conducătorii de vehicule pe două roţi.

"Cu această ocazie au fost identificaţi şi verificaţi, în trafic, 12 conducători de mopede şi motociclete, ocazie cu care au fost constatate 2 infracţiuni şi aplicate 6 sancţiuni contravenţionale. Astfel, Nicolae B., de 28 ani, din comuna Olanu, judeţul Vâlcea, a fost depistat în timp ce conducea, în localitatea Copăceni, o motocicletă neînmatriculată şi fără să deţină permis de conducere. Mai mult, la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat subcomisarul Emilian Muşulete, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Tânărul este acum cercetat penal şi riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 5 ani închisoare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite