Râmnicu Vâlcea: Spitalul Judeţean de Urgenţă a scăpat de datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Suma totală alocată de Guvern pentru stingerea datoriilor spitalelor vâlcene cuprinse în procesul de descentralizare se ridică astfel la peste 8,9 milioane de lei.

 Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a virat, ieri, peste 5,5 milioane lei, Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea, sumă destinată pentru acoperirea datoriilor unităţii medicale până în 30 iunie 2010. SJU avea datorii către furnizorii de servicii medicale şi la utilităţi. „CAS Vâlcea a mai efectuat plăţi în valoare de trei milioane lei, în data de trei septembrie către Spitalul de Obsterică şi Ginecologie Vâlcea", a declarat Carmen Constantinescu purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea. Tot atunci au fost alocate fonduri pentru decontarea datoriilor la spitalele din Horezu şi Bălceşti.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite