Râmnicu Vâlcea: Simona Dragomir îi învaţă pe elevi că şi cărţile au suflet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Dragomir
Simona Dragomir

A fost atrasă de literatură încă din copilărie şi întotdeauna şi-a dorit să le poată împărtăşi celor din jur pasiunea pentru lectură.

Fire sensibilă, delicată, dar în acelaşi timp puternică şi hotărâtă, tânăra profesoară de limba şi literatura română, Simona Dragomir, povesteşte că întotdeauna a fost atrasă de literatură şi poezie.

„Mi-ar fi plăcut să fi putut spune că m-am născut odată cu primul zâmbet, odată cu primul strop de ploaie, cu prima rază de soare sau cu prima zăpadă, dar, când am venit pe lume, într-o zi prea frumoasă de decembrie, toate se născuseră deja“, îşi începe povestea Simona Dragomir. Cu ajutorul părinţilor şi al dascălilor pe care i-a avut în primii ani de şcoală, a reuşit să îşi cultive gustul pentru limba română şi să îşi orienteze paşii către o carieră de profesoară.

„Nu te simţi niciodată singur printre cărţi“

„Întotdeauna mi-am spus: Voi fi profesoară! Voi sta în mijlocul elevilor şi îi voi face să iubească ce iubesc şi eu. Îi voi învăţa să respecte, să înţeleagă şi să zâmbească“, adaugă tânăra.

Timpul petrecut lecturând a ajutat-o foarte mult în cariera sa de dascăl. „Am învăţat multe de la cărţi. Pe lângă soartă, ele au şi suflet şi soarta lor nu depinde de ele, ci de noi. Am învăţat că, deşi pot fi prieteni singuri, îndoielnici, nu sunt şi prieteni reci, indiferenţi sau nepăsători. Nu te simţi niciodată singur printre cărţi“, îşi continuă povestea Simona Dragomir.

Tânăra şi-a dat seama că, uneori, cei mai buni prieteni de lângă ea pot să fie chiar cărţile pe care le citeşte cu atâta pasiune. Profesoara încearcă să le cultive şi elevilor săi această dragoste nelimitată pentru universul cunoaşterii, pe care fiecare dintre noi îl descoperă într-o carte bună. „Este greu să îţi deschizi sufletul în faţa unui copil, dar nu imposibil. Copiii trebuie să simtă că eşti sincer pentru a ţi se destăinui şi pentru a te lăsa să pătrunzi în universul lor. Eu încerc să îmi apropii elevii, comunicăm foarte mult, pe orice temă, şi am învăţat să luăm decizii împreună“, adaugă profesoara.

O fotografie, mai mult decât sute de cuvinte

„Cele mai bune cărţi sunt psihologi mai profunzi decât oamenii şi uneori mă citesc ele pe mine, mai bine decât o pot face eu“, mai spune tânăra. Dedicată pasiunii sale pentru elevi şi limba română, profesoara se relaxează mergând în călătorii şi făcând fotografii. „O mai veche pasiune de-a mea este fotografia. Întotdeauna am considerat că o fotografie reuşită valorează mai mult decât sute de cuvinte. Îmi place să surprind în fotografii lumea din jurul meu şi tot ceea ce nu se poate spune în cuvinte“, completează profesoara Simona Dragomir.

Întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă să fii profesor în zilele noastre?
S.D.: Un lucru ce cu greu îl poţi descrie în cuvinte. Nu încerc să aplic metoda cea mai bună la clasă, ci să îi apropii pe elevi, să îi fac să gândească singuri, să îi învăţ să trăiască aşa cum gândesc, ca să nu ajungă să gândească aşa cum trăiesc.

Ce planuri aveţi?
S.D.: Deocamdată vreau să termin masterul pe care l-am început şi să continui să fiu dascăl. Voi ţine însă ochii deschişi. Întotdeauna se va întâmpla ceva!

Ce-i place
„Oamenii veseli, cu care să pot purta o conversaţie care să mă binedispună. Iubesc călătoriile şi în special locurile ce ascund un gram de mister, cum sunt  cetăţile şi castelele.“

Ce nu-i place
„Persoanele care se supără din orice. Nu suport minciuna şi falsitatea. Oricât de mult ar durea adevărul, prefer să îl ştiu, în loc să mi se spună o minciună.“

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite