Ramnicu Vâlcea: Se repară drumurile judeţene către mănăstiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se reabiliteaza drumul către mănăstirea Frăsinei
Se reabiliteaza drumul către mănăstirea Frăsinei

Mănăstirile Frăsinei, Bistriţa, Dintr-un Lemn şi Surupatele vor fi luate cu asalt de mii de oameni în zilele de Paşte.

   Muncitorii Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Valcea au început, astăzi, lucrările de reabilitare cu îmbrăcăminte asfaltică pe patru artere care duc la mănăstiri foarte căutate de credincioşi în perioada sărbătorilor Pascale. Drumurile care duc către lăcaşele de cult s-au deteriorat de la materialele antiderapante folosite în cantităţi mari, în această iarnă. „Acţiunea de asfaltare a început, astăzi, pe drumurile judeţene 646, 646 B, 646 C şi 658. Ele asigură legătura dumurilor naţionale cu mănăstirile Bistriţa, Dintr-un Lemn, Surupatele şi Frăsinei. Pe toată întinderea acestor artere rutiere se vor executate corecţii în carosabil pe o suprafaţă de peste 5.500 metri pătraţi în valoare de 16.500 lei", a declarat Ion Stanciu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea.


Mii de oameni sunt aşteptaţi la mănăstiri de Paşte


  Lucrările se realizează cu bani de la bugetul CJ şi trebuie să fie gata până la sfârşitul săptămânii. La cele patru mănăstiri sunt aşteptaţi de Învierea Mântuitorului mii de credincioşi din mai multe zone ale ţării. „Drumul către mănăstirea Frăsinei e afectat şi de alunecări de teren, nu doar de gropi. Trebuie să se găsească o rezolvare pentră că la această mănăstire merg zilnic mulţi oameni din ţară, dar şi din străinătate. Slujbele care se fac aici îi feresc pe oameni de rele", spune Liliana Armăşelu din comuna Muereasca. Pe cele patru drumuri judeţene vor fi plombate gropile. Totodată se va decoperta asfaltul în zonele în care sunt denivelări şi se va turna asphalt pentru a asigura aderenţa.


42 de kilometri de drm modernizaţi, în 2009


 RAJDP Vâlcea are în întreţinere peste 960 de kilometri de drum judeţean. În 2009 regia a turnat covoare bituminoase pe 42 de kilometri în 28 de localităţi, în limita banilor pe care i-a avut. Lucrările realizate cu bani din bugetul CJ au fost în valoare de peste 23 de milioane lei, fiind un an de criză.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite