Râmnicu Vâlcea: Sacrificarea porcului, tradiţie printre gospodari (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gospodarii valceni respecta tradiţia sacrificării porcului
Gospodarii valceni respecta tradiţia sacrificării porcului

Nici anul acesta vâlcenii nu au apelat la asomare, alegând metoda tradiţională pentru tăierea porcului. În satele vâlcene au început deja pregătirile pentru petrecerea de Crăciun, sute de groştei fiind sacrificaţi pentru masa de Sărbătoare.

Ca să se pregătească cum se cuvine pentru Sărbătoarea Crăciunului, gospodarii de prin satele vâlcene au început să se ocupe de tăierea porcilor crescuţi prin gospodărie. Nici în acest an, porcii nu au fost sacrificaţi prin asomare, majoritatea vâlcenilor folosind metode tradiţionale. „Asomarea nu este obligatorie, iar metodele tradiţionale nu sunt ilegale", a declarat azi, Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. Dis de dimineaţă, bărbaţii din familia Grigoroiu, din localitatea Tomşani pregătesc patul special pe care vor urca porcul, îl vor pârli şi apoi, îl vor perpeli bine.

image

„Se spune că atunci când se înjunghie porcul, cel ce îl taie trebuie să aibă mâna bună pentru ca animalul să aibă o moarte uşoară. Acesta este şi cel mai îndemânatic dintre gospodari şi trebuie să îşi facă semnul crucii şi să se ungă cu sângele groşteiului pentru a fi rumen şi sănătos peste an", povesteşte Cătălin Grigoroiu, cel care se ocupă de sacrificarea porcului din gospodăria sa.


Porcul se afumă cu tămâie ca să fugă Diavolul


Cătălin se mişcă foarte repede, astfel că animalul nu are timp să îşi dea seama ce se întâmpă. Bărbaţii pun apoi porcul pe patul pregătit dinainte şi se pregătesc să îl coacă. Prin unele sate din judeţ porcul se afumă bine cu câteva boabe de tămâie ca Diavolul să fugă cât mai departe.

Gospodarii valceni au inceput sacrificarea traditionala a porcului

„Acum totul se face mai modern şi ne folosim de o butelie. Treaba merge mult mai repede. Pe vremuri, îmbrăcam porcul în paie şi îl perpeleam câteva ore bune până îl coceam. Acum, după ce îl coacem bine, îl curăţăm şi îl spălăm cu apă călduţă", spune nea Mitică, un gospodar mai în vârstă. Grăsunul nu se tranşează decât după ce i se crestează pe cap o cruce, iar copiilor li se oferă, ori bucăţele din ureche, ori chiar coada porcului.


Declaraţie

„Asomarea nu este obligatorie, iar metodele tradiţionale nu sunt ilegale", Florinel Constantinescu, director DSVSA.


Pomana porcului stropită cu ţuică veche


În localităţile vâlcene de la poalele munţilor Căpăţânii se obişnuieşte ca de tăiatul porcului, bărbaţii să se cinstească pe parcursul zilei cu ţuică veche de prună, fiartă cu piper. Femeile pregătesc pomana porcului din carne proaspătă, prăjită la ceaun pe care o servesc cu mămăliguţă caldă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite