Râmnicu Vâlcea: Recomandări de weekend pentru locuitorii oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Râmnicenii se pot relaxa la sfârşitul acestei săptămâni mergând la teatru, la muzeu sau la o inedită expoziţie de figurine din ceară.

Astăzi, ora 18.30
„Conul Leonida" la Teatrul Anton Pann


În această seară, începând cu ora 18.30, actorii teatrului Anton Pann vor pune în scenă piesa „Conul Leonida faţă cu Reacţiunea" a lui I.L. Caragiale. Piesa reprezintă nu doar o farsă a vieţii domestice duse de pensionarul Leonida şi „consoarta lui", ci şi un subtil pamflet melodramatic, o operă extraordinară, având ca temă necesitatea realizării în statul modern român a unei adevărate reforme culturale.


Sâmbătă
Expoziţie de figurine din ceară


La Muzeul Judeţean de Istorie din Râmnic se află în prezent o inedită expoziţie de figurine din ceară. Peste 100 de exponate care înfăţişează figurile unor personalităţi istorice, actori, preşedinţi şi personaje mitologice pot fi văzute până pe 30 noiembrie. Personajele aparţin Muzeului Figurilor de Ceară din Sankt Petersburg şi au circulat prin mai multe ţări din Europa. Expoziţia e pentru prima dată în România.


Duminică
Vizită la Casa Memorială Anton Pann


Râmnicenii sunt aşteptaţi să viziteze în acest weekend Casa Memorială Anton Pann unde există o expoziţie permanentă. Vizitatorii vor avea ocazia să vadă o expoziţie ce a fost amenajată pentru a ilustra interiorul unei case modeste din târgul mijlocului de secol XIX. Casa Anton Pann adăposteşte piese de mobilier (divan, bibliotecă, masă, scaune), obiecte decorative şi portrete ale unor personalităţi din epocă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite