Râmnicu Vâlcea: Râmnicul devine capitala folclorului pentru două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Muzee și oameni de cultură din mai multe județe participă la acest eveniment dedicat culturii săteşti. Cele mai valoroase lucrări intră azi în contact cu publicul vâlcean.

  Salonul Național de Etnologie reunește timp de două zile specialiști din toată țară dar și iubitori ai culturii tradiționale românești. „Ne aflăm la ediţia a XI-a, iar Râmnicul se poate mândri cu faptul că, încă din 2005, găzduieşte în fiecare an această manifestare şi o face cu succes", spune Elena Stoica, directorul Centrului Pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, principalul organizator al evenimentului. Ea mai arată că pentru astăzi, a doua şi cea mai importantă zi a manifestării, şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai Centrelor de Cultură Tradiţională din 14 judeţe, dar şi experţi din cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. „Astăzi au loc mai multe lansări de carte de specialitate, iar programul include şi o vizită la Biblioteca de Etnologie Mihail Pop, o activitate aşteptată intens de participanţii la salon", explică Elena Stoica.

Colecţie unică la Biblioteca Antim Ivireanul

 Biblioteca de Etnologie Mihai Pop este de fapt un fond de carte de aparţine Bibliotecii Antim Ivireanul. Este una din cele mai vaste colecţii de carte de specialitate din ţară şi constituie unul din punctele de atracţie al salonului. Sanda Constantinescu, directorul BJAI Vâlcea explică: „Este vorba de un fond de peste 3500 de unităţi de bibliotecă, o vastă colecţie de cărţi, reviste şi alte publicaţii dedicate folclorului şi culturii tradiţionale. Sunt lucrări în franceză, germană, engleză chiar şi rusă ce pot fi studiate cu ajutorul bibliotecarilor noştri". Colecţia poartă numele cunoscutului cercetător român Mihai Pop, unul din promotorii valorilor tradiţionale româneşti.


Nouă muzee la Vâlcea

Salonul din acest an este onorat de participarea reprezentanţilor a nouă muzee ale satului din ţară. Experţii prezenţi se reunesc astăzi pentru a prezenta o serie de comunicări importante dar şi pentru a lua parte la lansarea în premieră a celor mai noi studii de specialitate. Evenimentul se încheie cu un moment editorial dedicat savantului Mihai Pop.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite