Râmnicu Vâlcea: Radu Constantinescu ridică mingea la fileu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Constantinescu
Radu Constantinescu

   A jucat volei de pe băncile claselor gimnaziale, a câştigat medalii cu echipa, iar acum, ca liceean vrea să atingă marea performanţă în acest sport.

profil


NĂSCUT - 14 decembrie 1993, la Râmnicu Vâlcea.

STUDII - Elev clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari", din Râmnicu Vâlcea.


IDEALURI - Îşi doreşte să devină informatician.

  Radu face parte din categoria celor mai buni voleibalişti elevi pentru care sportul este un mod de exprimare şi socializare cu lumea din jur. Pentru prima oară a practicat jocul la fileu când era elev în clasa a V-a la Şcoala Generală nr. 10. „Primul meu antrenor, profesorul Ovidiu Olteanu, a fost un mare iubitor al sportului. În clasa în care eu învăţam, făceam volei la orele de sport dar şi la cele de tehnologie, iar echipa de volei a clasei devenise echipa fanion a şcolii", povesteşte adolescentul, acum elev la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari". Radu a jucat şi încă mai joacă volei pe postul de ridicător, deşi înălţimea sa de 1,88 m., nu este cea mai indicată pentru acest sport. Cu echipa Şcolii nr. 10 a făcut zeci de turnee în ţară, la Craiova, Bucureşti, Campulung, competiţii organizate de Federaţia Română de Volei. „În clasa a VI-a am luat bronzul la Turneul final de minivolei de la Suceava, iar în clasa a VIII-a, la categoria speranţe (care se joacă în şase), la Turneul final de volei de la Râmnicu Vâlcea am obţinut argitul, tot cu echipa", se destăinuie Radu.


S-a încris într-o echipă de club de dragul performanţei


  Devenit liceean la „Alexandru Lahovari", Radu a pierdut contactul cu vechii coechipieri, dar pasiunea sa pentru volei a rămas. „Fac parte din echipa de volei a colegiului, iar în clasele a IX şi a X-a am participat la competiţii cu echipele de volei de la celelalte licee râmnicene. Au fost momente când am vrut să renunţ la volei, dar de fiecare dată iubirea pentru acest sport a fost mai puternică decât o decizie luată în pripă" , spune voleibalistul. Cum dorinţa de a face performanţă a rămas mereu vie, începând cu acest an, Radu face parte din echipa de club „CNMB Teo", din Râmnicu Vâlcea şi zi de zi se antrenează după orele de curs.


 Întrebări şi răspunsuri


Care sunt avantajele unui voleibalist?


C.R.În primul rând plăcerea de a juca este extraordinară. Deşi fizic poţi să te simţi extenuat după un meci, pshic de remontezi foarte bine. Voleiul mi-a dat şansa de a socializa cu cei din jurul meu, cu colegii de echipă, cu publicul.


 În echipa de club sunteţi printre favoriţi grupei?


C.R.
: Am avut primul joc, dar regulamentul Federaţiei Române de Volei este că una dintre echipe stă pe loc, iar noi am fost aceea. Vrem să jucăm un tuneu final, deşi ştim că în oraşe precum Zalău, Craiova, Dej sunt echipe foarte puternice.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite