Stiri din Ramnicu-Valcea

Râmnicu Vâlcea: Preotul Petre-Govora, arheologul care a descoperit 4.000 de exponate

1 iulie 2010, 10:08 |  Autor: Mădălina Mitroi, Dorel Ţîrcomnicu | 

Cuvinte cheie: valcea, govora, preot, muzeu, istorie,

Părintele Petre Govora la 100 de ani

Râmnicu Vâlcea

Părintele Petre Govora la 100 de ani

 

El a adunat de la credincioşi, icoane, cărţi vechi, monede, vase, adăpostindu-le în biserica din sat. La 101 ani, părintele priveşte dealurile pe care a colindat cândva Burebista şi crede în nemurirea poporului român.

Părintele Gheorghe Petre-Govora a împlinit la 23 aprilie venerabila vârstă de 100 de ani. Primitor, bucuros de cei care îi trec pragul, părintele ne-a vorbit azi despre viaţa lui pusă în slujba istoriei. Mergând din casă în casă, cu crucea şi icoana, părintele a ştiut să-i facă pe oameni să dăruiască din obiectele vechi găsite de aceştia la întâmplare. „Fiind preot la ţară, în Govora-Sat, într-o zi a văzut câţiva copii cu nişte vase deosebite în braţe. A avut o revelaţie şi i-a întrebat de unde le au. Aşa avea să se descopere existenţa culturii Verbicioara pe aceste tărâmuri", a spus bibliotecarul Valentin Dolfi, de la Biblioteca Băile Govora.


Muzeul din biserică


Despre pasiunea sa pentru arheologie, părintele Petre-Govora, la cei 100 de ani bătuţi pe muchie a spus: „A fi preot, nu e totuna cu aţi place, ci e totuna cu a fi orânduit. Preoţia, la fel ca şi dăruirea sunt haruri pe care ţi le ţine Dumnezeu şi ţi le dă când ai nevoie de El. Dincolo de norii care se văd pe fereastra mea, ... EXISTĂ". În colecţia de peste 4.000 de piese sunt cuprinse monede, vase, cărţi vechi, fosile de mamut, arme de vânătoare, toate adunate cu trudă într-o viaţă de om. „La început am adunat cu migală piesă cu piesă şi am făcut un muzeu în casă. Când nu mai avut loc, am mutat muzeul la biserica din Govora-Sat. Apoi, aceste obiecte ale nemuririi neamului le-am strâns într-un muzeu", spune părintele care priveşte pe dealul din vecinătatea casei, unde pe vremuri a umblat Burebista. De-a lungul vremilor, părintele a fost marcat de monstruozităţile istoriei, de războaiele şi sărăcia cumplită. „Şi criza prin care trecem se poate numi un altfel de război", a mai spus preotul.


Articole publicate în ţară şi străinătate


Preotul Petre Govora a publicat peste 100 de articole de specialitate, în ţară şi străinătate, dar şi cărţi precum „O preistorie a Nord-Estului Olteniei", „Govora - de la primii oameni, la contemporani", „Aureii imperiali în Dacia romană". A fost membru al Societăţii de Tracologie din cadrul Academiei Române.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Visul părintelui Gheorghe Petre Govora s-a împlinit după trecerea în eternitate

    Consiliul Judeţean Vâlcea a hotărât astăzi, 6 martie, ca obiectele adunate cu trudă de neobosit ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole