Râmnicu Vâlcea: Preoţii au susţinut concurs pentru posturile libere din Arhiepiscopie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoţii la concurs
Preoţii la concurs

Astăzi, s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea posturilor clericale vacante din Eparhia Râmnicului.

Evenimentul a fost precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti, oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 8,30. „La Sfânta Liturghie a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, alături de preoţii şi absolvenţii teologi înscrişi în concurs. La începutul anului 2010 Arhiepiscopia Râmnicului a scos la concurs mai multe parohii din mediul rural şi urban", a declarat arhidiaconul Ioan Liviu Găman. Înscrierea la concursul de ocupare a posturilor clericale şi a transferurilor pe posturile vacante din Arhiepiscopia Râmnicului a avut loc până vineri, 19 februarie. Examenul se adresează preoţilor cu vechime dar şi candidaţilor licenţiaţi în teologie. Concursul s-a desfăşurat sub formă de interviu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite