Râmnicu Vâlcea: Poliţiştii sunt cu ochii pe maşinile străine pentru că au acces la datele UE privind furturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum sunt mai uşor de descoperit autovehiculele furate din UE care circulă pe şoselele din România.

Poliţiştii rutierişti şi angajaţii de la Autoritatea Rutieră Română au făcut în ultimele 24 de ore, la Râmnicu Vâlcea, o acţiune de verificare a autoturismelor cu numere străine. Ei au dat 48 de amenzi, în valoare de 6.169 lei, au reţinut trei permise (unul pentru rulare pe contrasens şi alte două pentru neacordare de prioritate) şi au retras şase certificate de înmatriculare. Petre C. (42 ani), din Bălceşti a fost prins conducând un VW Pasat fără permis. Şoferul a încercat să-şi dea o identitate falsă, însă a fost verificat în baza de date a Poliţiei. El va fi cercetat acum atât pentru conducere fără permis cât şi pentru fals privind identitatea. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, scms. Emilian Muşulete, ne-a spus: „Poliţia are acum acces la baza de date a Uniunii Europene, privind autoturismele furate. Astfel se pot descoperi mai uşor autovehiculele furate care circulă pe şosele".

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite