Râmnicu Vâlcea: Pârtia de schi „Mioarele” devine realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea Vidra o să devină cea mai frumoasă din România
Staţiunea Vidra o să devină cea mai frumoasă din România

 Lucrările vor fi realizate de un consorţiu de trei firme din Cluj Napoca, Deva şi Austria şi ele vor demara în luna martie 2011.

  Judeţul va avea cea mai modernă pârtie de schi din ţară, în zona montană Vidra-Obârşia Lotrului. Gheorghe Dobrin, primarul comunei Voineasa a semnat, vineri, contractele pentru demararea lucrărilor cu un consorţiu de trei firme care au câştigat licitaţia. „Avem un consorţiu de firme care a câştigat licitaţia cu care am semnat pe 17 decembrie contractul de atribuire a lucrărilor. Firmele care vor realize lucrările sunt: SC Acomin SA din Cluj Napoca, Primavera Design SRL din Deva şi Leitner din Austria. Lucrările încep în martie 2011 şi potrivit proiectului vor fi gata în 24 de luni", a declarat Gheorghe Dobrin.


 Proiect de 28 de milioane de euro


  Valoarea totală a proiectului e de 28 de milioane de euro, iar fondurile au fost alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Proiectul a fost realizat de Direcţia de Programe Externe din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, împreună cu primăria Voineasa. Pentru ca domeniul schiabil să se poată realiza, mai mulţi oameni din comunele Voineasa şi Vaideeni, care erau proprietari de terenuri au donat gratuit pământurile. Cele două pârtii de schi, care vor fi amenajate la peste 1.200 de metri altitudine, vor fi dotate cu instalaţii de produs zăpadă artificială şi cu o telegondolă. În zonă va fi amenajată şi o parcare supraetajată. Proiectul prevede şi construcţia unui debarcader pe lacul de acumulare Vidra, din zonă şi amenajarea unui ştrand pentru sezonul estival. „Va fi cea mai tare staţiune din România. În momentul de faţă nu avem în ţară una cu care să o comparăm. Ea va rivaliza cu staţiunile montane din Austria", a mai precizat primarul Dobrin.


 Voineasa poate avea şi renume internaţional


  Prin realizarea proiectului, potenţialul turistic din zona munţilor Parâng, delimitat de Voineasa-Vâlcea, Păltiniş-Sibiu, Rânca-Gorj şi Petroşani-Hunedoara va putea fi valorificat la adevărata valoare. Staţiunea Voineasa va putea fi inclusă şi într-un circuit turistic internaţional ceea ce va dezvolta economia judeţului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite