Râmnicu Vâlcea: Parcul salin de la Ocnele Mari atrage mii de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 În salină poate fi văzută o biserică,  un muzeu şi o fântână arteziană. Copiii se pot bucura de spaţiile de joacă şi de terenurile de sport. În salină e amenajat un bar,  un restaurant şi magazine de suveniruri.

 Salina Ocnele Mari din judeţul Vâlcea a fost inaugurată la începutul lunii septembrie 2009, în prezenţa a sute de oameni. Parcul salin a fost amenajat cu 200.000 de lei de Societatea Naţională a Sării. În salină poate fi văzută cea mai mare biserică subterană din România, un muzeu cu exponate care arată istoria zonei din cele mai vechi timpuri până în prezent, magazine de suveniruri, bar, restaurant, un teren de fotbal, de baschet, tenis de masă spaţiu de biliard, locuri de joacă pentru copii şi o fântână arteziană. „Salina se întinde acum pe 10.000 de metri pătraţi. Vom continua să extindem parcul, în următorii doi ani cu amenajarea altor galerii de la mina Coceneşti", a declarat Marius Tănăsie, directorul Exploatării Miniere Vâlcea. Salina se află la cota +225 faţă de nivelul mării şi până la ea sunt de parcurs 900 de metri prin galeria de mină. Preţul unui bilet e 10 lei de persoană şi parcul e vizitat zilnic de peste 1.000 de turişti din ţară şi străinătate.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite