Râmnicu Vâlcea: Oltchim, „antrenament“ cu Brăila pentru Toulon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luca şi compania au nevoie de o victorie cu Randers
Luca şi compania au nevoie de o victorie cu Randers

Pentru că duminică vor juca în Franţa, cu Toulon, în etapa a 4-a a Ligii Campionilor, „galacticele" de la Oltchim dispută astăzi, de la ora 17.00, la Râmnicu Vâlcea, meciul cu Dunărea Brăila, din runda a 8-a de campionat.

Oaspetele ocupă locul cinci, dar nu pot emite pretenţii în faţa lui Neagu şi compania, chiar dacă la Oltchim vor fi menajate mai multe jucătoare, după ce 11 vâlcence au jucat în weekend pentru naţionala României, la Trofeul Carpaţi, unde a evoluat pentru Ucraina şi Pidpalova.

În meciul de astăzi nu se va pune decât problema scorului, dar gândul oficialilor olteni stă doar la duelul din Franţa, decisiv în privinţa calificării.

Pentru că Vlad Caba şi Radu Voina au refuzat să preia Oltchimul, Peter Kovacs ar putea rămâne pe banca echipei, chiar dacă antrenamentul de aseară a fost condus de secundul Roşca, ungurul ajungând la sală la finalul şedinţei de pregătire.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite