Râmnicu Vâlcea: Mihail Popa îi fotografiază pe voluntarii vâlceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Micul voluntar este îndrăgostit de desen şi fotografie. Spune că atunci când va fi mare, ar vrea să devină un bun fotograf.

profil

Născut - la 30 iulie 2002, Râmnicu Vâlcea.


Educaţie - Elev în clasa a III-a la Şcoala Generală din Goleşti.


Idealuri - Să ajungă fotograf profesionist sau profesor de română.


  Mihail Popa povesteşte că adoră fotografia şi desenul şi de aceea s-a înscris, alături de mai mulţi colegi de şcoală la cursurile Palatului Copiilor din Râmnicu Vâlcea. Voluntar în cadrul fundaţiei Rossiny, elevul de clasa a III-a povesteşte că experienţa pe care o capătă atât în cadrul activităţilor de la asociaţie, cât şi la Palatul Copiiilor îl ajută să îşi creeze un viitor. "La fundaţia Rossiny m-am înscris anul trecut, când cei de acolo au avut o acţiune la noi în şcoală. Căutau copiii talentaţi pe care să îi promoveze. Alături de alţi colegi am ajuns la această fundaţie, unde avem parte de cursuri de canto, dans şi învăţăm despre tradiţiile populare", povesteşte Mihail prima sa întâlnire cu cei din fundaţie. Cu ajutorul oamenilor de bine de la Rossiny dar şi prin intermediul învăţătoarei sale Emilia Stănoiu, micuţul voluntar a ajuns să fie unul din cei mai apreciaţi cursanţi ai Palatului Copiiilor. "Cel mai mult îmi place să fac fotografii şi să desenez. Am participat la mai multe concursuri de desen la care am câştigat premii, dar pentru mine nu premiile sunt importante. Mă inspir din natură în desenele mele şi cel mai mult îmi plac peisajele de iarnă", explică Mihail Popa. Modest, elevul spune că cel mai recent premiu l-a primit la începutul acestei luni la un concurs interşcolar de desen, pe tema educaţiei ecologice.


Aşteaptă un aparat foto profesionist


  Despre fotografie Mihai ar vrea să ne povestească mai mult, dar spune că, deocamdată nu se poate lăuda cu nimic notabil deoarece încă nu are aparatul de fotografiat pe care şi l-ar fi dorit. "Mi-au plăcut aparatele foto şi fotografia de când eram mic. Acum aparatul pe care îl am nu este atât de performant pe cât mi-aş fi dorit şi de aceea nu pot să particip la concursuri cu fotografiile făcute de el. Părinţii mi-au promis un aparat mai bun, şi atunci când o să îl am o să pot arăta şi celorlalţi fotografii frumoase", mai spune Mihail. De cele mai multe ori Mihail este voluntarul care se ocupă de fotografiile din acţiunile celor de la Rossiny. "Îmi place să fac acest lucru pentru că este felul meu de a ajuta fundaţia în diversele acţiuni pe care le are. Este foarte important să ne facem folositori cum putem", e de părere Mihail. El mai spune că în curând, va merge prin mai multe şcoli din judeţ, alături de fundaţia Rossiny pentru a le arăta copiiilor de acolo cum să sărbătorească primele zile ale primăverii. "Îi vom învăţa pe eleviu cum să facă felicitări şi diferite obiecte dar şi cântece şi dansuri pentru serbările lor", spune Mihail.


Întrebări şi răspunsuri


Este greu să fii voluntar?


M.PNu este deloc greu dacă îţi place. Eu vin cu autobuzul de la mine de acasă pentru a participa la acţiunile celor de la Rossiny, la fel fac şi pentru a participa la cursurile de la Palatul Copiilor, dar nu mă plâng.


Ce ai vrea să ajungi când vei fi mare?


M.P:
Mi-ar place să fiu un bun fotograf sau cameraman. Îmi plac foarte mult aparatele de fotografiat şi cred că aceasta va fi cariera mea. M-am gândit să devin şi profesor de limba română.


Ce-i place

Să meşterească la aparatele din casă şi să le repare atunci când se defectează. Îi plac excursiile şi plimbările lungi prin oraş.


Ce nu-i place

Să fie cicălit şi dădăcit în continuu. Nu îi plac nici oamenii care se enervează uşor sau care ţipă pentru a obţine diferite lucruri.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite