Râmnicu Vâlcea: Maidanezii, „dotaţi”cu cipuri şi zgărzi nemţeşti, vor fi introduşi într-o bază de date informatizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul pilot va funcţional la Adăpostul pentru câinii fără stăpân de la Feţeni. Inventarierea lătrătoarelor va începe odată cu recensământul populaţiei

La Râmnicu Vâlcea a început operaţiunea de înfiinţare a unui Registru electronic al animalelor domestice. Toate animalele vor avea implementat un cip şi se va ştii cui aparţin, ele intrând într-o bază computerizată de date. Prefectul judeţului, Petre Ungureanu, ne-a spus: „Ideea îmi aparţine şi deja am avut o întâlnire oficială cu reprezentanţii firmei germane TASSO, una dintre cele mai mari din Europa. La Râmnicu Vâlcea urmează să se înfiinţeze o filială a asociaţiei, iar un avocat se ocupă de acest lucru, demersurile urmând să fie finalizate până la sfârşitul acestei luni. Ei dau banii şi vor veni cu zgărzile, cipurile şi calculatoarele, iar noi le oferim câinii. Râmnicu Vâlcea va fi un «call center» pentru toată România, iar prefecţii celorlalte judeţe urmează să preia iniţiativa inventarierii câinilor, pisicilor, cailor, oilor".

image

Prefectul Petre Ungureanu a spus, în glumă: „Peste câţiva ani voi fi hingherul şef al judeţului”


Inventariere cu cântec


Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, a afirmat:. „Din luna mai, odată cu recensământul parţial al populaţiei, va începe şi recensământul animalelor domestice. Ca o noutate, intenţionăm ca fiecare animal domestic cu stăpân să aibă şi un medic veterinar de care să aparţină, aşa cum au oamenii medic de familie. Deocamdată nu se ştie câţi câini fără stăpân sunt în oraş, dar după ce vor fi inventariaţi, şi aceştia vor fi sub supravegherea medicului veterinar al Primăriei. Centrul pilot va avea sediul în Adăpostul pentru câini fără stăpân de la Feţeni". Prefectul judeţului crede că inventarierea patrupedelor fără stăpân va fi cu probleme. „Iubitorii de animale au devenit mai răi decât animalele, iar hingherii au trebuit să fie păziţi de jandarmi şi poliţia comunitară". Animalele nu vor mai putea fi abandonate de stăpâni, iar câinii vagabonzi nu vor mai putea fi aduşi dintr-un oraş în altul.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite