Râmnicu Vâlcea: Luminiţa Dinu a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia meciului Oltchim - Itxako, fosta handbalistă a echipei campioanei României a fost premiată de autorităţile municipiului Vâlcea pentru întreaga sa activitate.

Prezentă ca de obicei la toate partidele echipei Oltchim la Vâlcea, Luminiţa Huţupan Dinu a avut parte de o surpriză la meciul de aseară. Fostul portar al grupării oltene a fost recompensat de primăria municipiului prin edilul Mircia Gutău, în faţa a peste 2000 de spectatori. "Vă mulţumesc pentru acest premiu, fără voi nu ar fi fost posibil. Îmi doresc să fiţi alături de echipă, la fel cum aţi făcut până acum. Sper ca fetele să îşi îndeplinească obiectivul de a ajunge în finala Champions League, şi de ce nu să o şi câştige, pentru că atât Oltchim cât şi oraşul Râmnicu Vâlcea are nevoie de acest preţios trofeu" a fost mesajul Luminiţei Dinu către suporterii vâlceni.

Luminiţa a fost aplaudată de peste 2000 de fani
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite