Râmnicu Vâlcea: Liceenii energeticieni, instruiţi după modelul suedez împotriva violenţei stradale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai buni vor deveni formatori urmând să participe la Conferinţa Europeană pe probleme de Copiii Străzii care va avea loc în luna mai

Peste 700 de elevi de la Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea au fost instruiţi de poliţiştii de la Prevenire din Poliţia Vâlcea despre pericolele la care se expun de îndată ce se află în stradă. Şefa Biroului Prevenire, insp. Bianca Amza, ne-a spus: „Până acum am instruit 80 la sută dintre liceenii de la Energetic, aceştia dovedindu-se la ora actuală ca fiind cei mai pregătiţi elevi pentru viaţă din municipiu. Am vorbit despre violenţă şi delicvenţa juvenilă şi le-am adus la cunoştiinţă despre cazuri reale petrecute în oraş sau în ţară. La clase am făcut jocuri de rol, elevii fiind ei înşişi victime sau agresori. Până la sfârşitul săptămâni acesteia, toţi liceenii din Colegiul Energetic vor fi informaţi în legătură cu consecinţele producerii unor violenţe, modalităţile de autoprotecţie", a spus ofiţerul.


Formatorii, buni vorbitori de limba engleză


Cei mai isteţi dintre liceenii energeticieni, câte unul, maxim doi din fiecare clasă, urmează să fie pregătiţi, începând cu săptămâna viitoare, ca formatori, după metoda suedeză „Bella", cu tehnici interactive de lucru. „Câţiva dintre cei care au abilităţi în comunicare, în evaluarea unei situaţii conflictuale, vor fi pregătiţi timp de o săptămână, câte trei ore pe zi, pentru a participa în luna mai la Conferinţa Europeană pe problemele Copiii Străzii care se va desfăşura cel mai probabil la Râmnicu Vâlcea", a spus Bianca. Liceenii energeticieni care vor participa la Conferinţă trebuie să fie şi buni vorbitori de limba engleză. Ei vor face pliante, filmuleţe şi vor analiza problemele străzii într-un context al violenţelor europene în care nu sunt excluse consecinţele consumului de droguri, violenţa asupra femeilor şi copiilor.

Participare cu ştaif la Conferinţa Europeană


La Conferinţa Europeană pe problemele Copiilor Străzi care va avea loc în luna mai vor participa reprezentaţi ai Street Children Network Europe (SCNE), Europe Against Drugs (EURAD) şi Woman Against Alcohol and Drugs (WOCAD)". Sefa Compatimentului de Prevenire, insp . Bianca Toma este secretara organizaţiei SCNE.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite