Râmnicu Vâlcea: La 72 de ani şi-a omorât soţul pentru că a spart damigeana cu ţuică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicola Savu (83 ani) a fost abandonat în dormitor şi abia a doua zi femeia şi-a anunţat fiul de moartea tatălui

Azi, procurorii au pus-o sub acuzare pe Maria Savu (73 ani), din Sălătrucel, pentru comiterea infracţiunii de crimă. Pe 10 decembrie între ea şi soţ, Nicolae Savu (83 ani) a avut loc un conflict spontan din cauza faptului că bărbatul a mers în cămară şi a spart o damigeană cu ţuică. Femeia l-a certat, motiv pentru care soţul i-a dat câţiva pumni. Supărată de răzbunarea soţului, Maria Savu s-a retras în dormitor unde a găsit un cuţit de bucătărie cu ajutorul căruia l-a înjunghiat, în abdomen, pe cel care îi aplicase corecţia. Cms. şef Valentin Piron, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, ne-a spus: „Conflictul a fost unul spontan, iar după ce i-a aplicat o lovitură de cuţit, femeia, fiind abţiguită, s-a culcat în pat, lăsând victima abandonată pe jos. A doua zi, când s-a trezit şi-a chemat fiul spunându-i că tatăl acestuia a murit. Acesta a sunat la noi, la Poliţie", a spus ofiţerul. Medicii legişti au stabilit că între moartea bătrânului şi lovitura primită există legătură de cauzalitate. Maria Savu va fi cercetată în libertate, surse din poliţie susţinând că din cauză că femeia este bătrână şi dependentă de alcool nu s-a putut lua măsura arestării.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite