Râmnicu Vâlcea: Judecătorii Tribunalului Vâlcea au dat statul în judecată şi au câştigat procesul restituirii celor 25 % opriţi din salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au înaintat acţiunea la Curtea de Apel Piteşti, dar Ministerul Justiţiei a hotărât ca procesul să se judece la Tribunalul Vâlcea

Nemulţumiţi că le-au fost diminuate salariile, 35 de magistraţi şi asistenţi judiciari de la Tribunalul Vâlcea, chiar şi preşedintele Tribunalului, Petre Dinescu, au dat statul în judecată pentru a primi cei 25 % reţinuţi abuziv. Loredana Zaharia, expert asistent la departamentul Relaţii cu Publicul din cadrul Tribunalului Vâlcea, ne-a spus: „Ca să nu există discuţii că noi, judecătorii, ne judecăm între noi, acţiunea am făcut-o către Curtea de Apel Piteşti (CAP), dar Ministerul Justiţiei (MJ)a cerut ca procesul să se desfăşoare la Vâlcea. Judecătorii care au soluţionat cauza nu s-au aflat pe lista reclamanţilor din dosar". Cei care au fost daţi în judecată (pârâţi) din dosar sunt: MJ, CAP Piteşti, Tribunalul Vâlcea şi Ministerul Finanţelor Publice (MFP). „Toţi pârâţi au depus întâmpinări, iar MFP a avut şi un reprezentant care s-a prezentat la şedinţe", spune Lordana Zaharia.

image

Judecător Mariana Vârgă, purtător de cuvânt la Tribunalul Vâlcea


Reclamanţii, duşi cu preşul


La 3 martie 2011, magistraţii au admis acţiunea colegilor, iar în încheierea de şedinţă se specifică: „Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţa dintre salariul ce trebuia să fie acordat potrivit Lg. 330/2009 şi cel încasat efectiv, stabilit în baza Legii 118/2010 pe perioada 3.VII.2010 - 31.XII.2010 şi în continuare, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective". Acum se redactează comunicarea, care poate dura până la 30 de zile, apoi pârâţii au la dispoziţie 10 zile, de la comunicăre, să atace la CAP Piteşti, cu recurs, soluţia. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecătoarea Mariana Vârgă, ne-a spus: „La Tribunalul Vâlcea au mai câştigat procese de restituire a celor 25 la sută reţinuţi din salariu, funcţionari public, bibliotecari. Strategia MJ este ca odată ajunse în recurs să suspende cauzele respective sau să le strămute şi să dea termene foarte mari".

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite