Râmnicu Vâlcea: Iulian Bucei se împarte între muzica şi calculator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântă la cinci instrumente muzicale şi a participat la sute de concerte cu Fanfara Gabriel Chaborschi. Tot cu fanfara a avut ocazia să vadă trei ţări.

De mic, Iulian Bucei a fost atras de instrumentele muzicale. La vârsta de şase ani l-au înscris părinţii la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea pentru a studia vioara. Doi ani a făcut vioară cu profesorul Ilie Fieraru, după care s-a înscris la Fanfara Copiilor Gabriel Chaborschi din cadrul Palatului. La fanfară a studiat în primii doi ani orga. Pe urmă a făcut percuţie şi a învăţat să cânte la saxofon şi la trompetă. „Sunt în fanfară de opt ani şi îi mulţumesc domnului profesor Constantin Andrei pentru că m-a ajutat foarte mult în toată această perioadă. Dintre toate instrumentele la care ştiu să cânt cel mai mult îmi place trompeta. Sunetul ei e altfel şi cred că mi se potriveşte cel mai mult. Cel mai greu instrument mi s-a părut vioara, poate şi unde eram mic şi nici nu prea o puteam ţine bine", povesteşte Iulian Bucei. În cei opt ani de fanfară a participat cu colegii la sute de concerte în ţară şi străinătate. Cele mai importante premii obţinute cu fanfara la concursauri au fost: premiul II la Olimpiada Fanfarelor de la Târgu Mureş, locul I la Sighişoara în 2009 şi locul I, în Austria. „În Austria am fost de două ori. Odată în luna decembrie 2008 şi în vara lui 2009. A fost cel mai frumos. Am fost primiţi foarte bine de străinu. În 2008 am avut şase concerte şi am avut ocazia să văd şi Italia şi Germania. În vară am avut trei concerte în Austria şi ne-am reprezentat tradiţia populară din ţara noastră. Am promovat folclorul de la noi", povesteşte Iulian Bucei.

Menţiune la Concursul Interjudeţean de Informatică, la Slatina

Materia preferată a lui Iulian e informatica. El precizează că a fost atras de calculator, tot de mic ca şi de muzică. Prin intermediul calculatorului şi al Internetului Iulian spune că are şansa să cunoască toată lumea şi să fle informaţii noi, în câteva secunde. „Cu toate că nu prea poţi îmbina muzica cu informatica mie îmi plac amândouă. În timpul liber îmi place să lucrez pe calculator în diverse programe, să mă pregătesc pentru concursuri şi să navighez pe Internet", spune. Cel mai recent concurs de informatică la care a participat Iulian Bucei a fost la Slatina. „În urmă cu o lună am participat la Concursul Interjudeţean de Informatică de la Slatina unde au participat 150 de concurenţi. Concursul a constat în mai multe probe pe calculator şi am lucrat în mai multe programe şi am obţinut menţiune", a declarat Iulian Bucei. Elevul lucrează mai multe ore pe calculator pentru că vrea să intre la o facultate de informatică, deoarece consideră că acest domeniu e de viitor.


ce-i place
Să joace fotbal şi să pescuiască. Cel mai mare peşte pe care l-a prins a fost un şalău de două kilograme. În timpul liber îi place să se joace pe calculator. Adoră pizza.
ce nu-i place
Urăşte minciuna, bârfa şi oamenii care în faţă par că îi sunt prieteni, dar pe la spate îl bârfesc. Din toate materiile pe care le studiază în şcoală nu îi place limba română.


Întrebări şi răspunsuri
Ce concerte ai în această perioadă?
I.B.: Luna aceasta s-a deschis stagiunea a IV-a în care susţinem 24 de concerte în aer liber în diferite zone ale oraşului. Ultimul concert îl avem pe 31 iulie 2010.
În ce ţară mai vrei să ajungi cu fanfara?
I.B.: În multe ţări vreu eu să ajung. În Austria vreau să ajung şi anul acesta. Fanfara o să meargă în iunie ca să susţină mai multe concerte şi sper să fi din nou selectat pentru a face parte din echipa care pleaca.

Profil
NĂSCUT - 18 mai 1992, Râmnicu Vâlcea.
STUDII - Elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea.
IDEALURI - Să urmeze o facultate de informatică.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite