Râmnicu Vâlcea: Ionuţ Popa e cel mai tânăr voluntar din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  La numai 10 ani, Ionuţ este unul din cei mai dedicaţi voluntari ai fundaţiei Rosiny din Râmnicu Vâlcea. Spune că îi place să ajute şi se vede făcând asta şi când va creşte mare.

profil


Născut - 10 septembrie 2000, la Râmnicu Vâlcea.


Educaţie - Elev în clasa a IV-a la Liceul Pedagogic Râmnicu Vâlcea.


Idealuri- Să aibă propria fundaţie.


  Micuţul Ionuţ Popa este unul din cei mai activi tineri voluntari ai fundaţiei Rossiny din Râmnicu Vâlcea. El a intrat în ONG-ul vâlcean în urmă cu un an şi de atunci s-a implicat în mai toate acţiunile menite să îi ajute pe tinerii aflaţi în dificultate. „Am participat la acţiuni de stângere de fonduri şi la recitaluri susţinute de fundaţie pentru copiii săraci. Merg alături de ceilalţi voluntari în toate colţurile oraşului şi prin comunele din apropiere pentru a ajuta familiile care au probleme şi mai ales copiii care au talent dar nu pot să îl arate celorlalţi din cauza banilor", spune Ionuţ. În acest an, micuţul voluntar s-a ocupat de integrarea noilor veniţi în cadrul asociaţiei. „Rolul meu este să îi ajut pe copiii de aceeaşi vârstă cu mine să se obişnuiască cu oamenii din asociaţie, să socializeze şi să ne arate tuturor cam ce talente au", spune Ionuţ Popa. El recunoaşte că şi-a făcut foarte mulţi prieteni în cadrul acestei fundaţii şi că voluntariatul este pentru el principala activitate extraşcolară pe care o are. „Îmi place foarte mult la şcoală, mă străduiesc să învăţ cât mai bine, iar la fundaţie vin pentru că am foarte mulţi prieteni şi pentru că oamenii de acolo ştiu cum să comunice cu copiii", explică Ionuţ.


Vrea să fie voluntarul anului


 Ionuţ este pe departe cel mai tânăr dintre voluntarii fundaţiei Rossiny şi spune că, în 2010 şi-ar dori să primească titlul de voluntarul anului. „Am de gând să ajut aşa cum pot şi să mă implic în toate proiectele fundaţiei. Recent am participat la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu, alături de alţi copii care au recitat poezii şi şi-au spus gândurile legate de opera dedicată poetului. Alături de noi au fost copii care, dacă nu exista fundaţia Rossiny nu ar fi putut să fie văzuţi de ceilalţi, mai ales că au fost şi foarte talentaţi", ne spune Ionuţ. Tânărul voluntar se mândreşte cu apariţiile sale la TV în calitate de invitat în emisiunile de folclor. „Una din pasiunile mele este să cânt, iar în cadrul fundaţiei sunt membru al grupului de muzică populară. Am apărut de mai multe ori în emisiunile de la televiziunile locale şi mi-a plăcut foarte mult. Îmi plac melodiile olteneşti şi cele din Ardeal", mai spune Ionuţ. El mai afirmă că, în acest moment se pregăteşte, alături de ceilalţi colegi de mai multe acţiuni dedicate zilelor de 1 şi 8 martie. „Vor fi nişte momente speciale la care vom participa cu toţii. Avem de gând să ajutăm, aşa cum putem mai multe mame aflate în dificultate cu banii dar care îşi doresc ca cei mici să continue şcoala", spune Ionuţ. El afirmă că încă nu au fost stabilite toate detaliile acestor acţiuni, dar că, va participa la toate din ele, în măsura în care şcoala îi va permite.


Întrebări şi răspunsuri?


Cum te descurci la şcoală?


I.P.: Încerc să învât cât de bine pot pentru că ştiu că doar aşa pot reuşi în viaţă. Îmi place foarte mult matematica dar şi limba română, iar când voi fi mare mi-aş dori să ajung învâţător sau profesor.


Ce spun părinţii tai?


I.P.: Părinţii mă încurajează pentru că îmi ocup timpul cu o activitate foarte folositoare. Ei sunt cei care mă însoţesc până la fundaţie şi înapoi. Eu îmi spun că într-o zi aş putea conduce şi eu o organizaţie ca Rossiny.


Ce-i place

Iubeşte matematica şi limba română. Îi place să se joace pe calculator dar şi să se plimbe cu prietenii . Spune că cel mai mult îi plac weekendurile.

Ce nu-i place

Nu agreează mincinoşii şi nici pe cei care se supără foarte repede. Spune că răbdarea şi calmul sunt foarte importante oriunde ai merge.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite