Râmnicu Vâlcea: Hoţii au spart altarul Mănăstirii Turnu şi au furat seiful cu vin bisericesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călugărul care a anunţat furtul a uitat să spună care mănăstire a fost prădată. Hoţii nu s-au atins de obiectele de patrimoniu

Aflată la poalele Muntelui Cozia, Mănăstirea Turnu a fost călcată, marţi, 24 mai, de hoţi. La ora şase dimineaţa, pe 112, s-a primit un telefon de la un călugăr că din mănăstire s-a furat seiful aflat în altar. Şeful Poliţiei Călimăneşti, cms. şef Emil Găitănaru, ne-a spus: „Telefonul a fost dat de pe celular, iar respectiva persoană a uitat să spună de la care mănăstire s-a furat. Cum în zonă semnalul este foarte slab, când s-a încercat să se ia legătura cu persoana care a sunat, semnalul dispăruse". Poliţiştii au pornit în căutarea lăcaşului unde s-a dat spargerea, au mers la Cozia, apoi la o Mănăstire de pe Defileul Oltului şi apoi au urcat la Mănăstirea Turnu. „Hoţii au pătruns în altar pe un geam, iar seiful pe care l-au furat avea peste 100 de kilograme. Infractorii au căutat bani, pentru că nu s-au atins de obiectele de patrimoniu care erau în altar precum Crucea, Sfânta Scriptură, icoane", a mai spus cms. şef Emil Găitănaru. Ca o ironie, în seif nu se aflau nici bani, nici obiecte de valoare, ci doar un pocal, o linguriţă şi o sticlă cu vin pentru împărtăşanie. Feţelor bisericeşti de la Mănăstirea Turnu li se pusese în vedere să îşi monteze sisteme de alarmare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite