Râmnicu Vâlcea: Hartă socială cu fonduri de la islandezi şi norvegieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezbateri în teritoriu în cadrul proiectului
Dezbateri în teritoriu în cadrul proiectului

Harta e realizată în cadrul unui proiect care se încheie, luna aceasta, şi ea va evidenţia problemele şi nevoile vâlcenilor.

  Judeţul Vâlcea va avea, cât de curând, o hartă socială, realizată cu 71.189 euro, fonduri de la Guvernele Islandei şi Norvegiei. Harta socială a judeţului e realizată printr-un proiect al Fundaţiei Inimă pentru Inimă, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. Proiectul se află în derulare şi se va încheia la sfârşitul acestei luni. „Prin această hartă noi vom scoate în evidenţă problemele şi nevoile cu care se confruntă vâlcenii la ora actuală. În urma analizelor pe care le-am făcut în teritoriu am constatat că, cea mai mare problemă a vâlcenilor e lipsa locurilor de muncă", a declarat Florin Tamaşi, asistent manager proiect, al Fundaţiei Inimă pentru Inimă. În Vâlcea, erau pe 30 noiembrie 2010 peste 15.500 de şomeri. Lipsa locurilor de muncă e mai resimţită în mediul rural pentru că nu există infrastructură şi utilităţi.

Al doilea judeţ din ţară, cu hartă socială

 Responsabilii de proiect au constatat că, după lipsa locurilor de muncă, pe locul II, sunt copiii cu probleme sociale care au părinţii plecaţi în străinătate şi cei cu handicap care nu au acces la servicii de recuperare. „Furnizorii de servicii sociale lipsesc în mediul rural. Din cele 89 de localităţi, doar 30 au furnizori de servicii sociale acreditaţi, restul nu au deloc", a mai precizat Florin Tamaş. Pe lângă furnizorii de servicii medicale, în mediul rural, lipsesc şi serviciile medicale. „Vâlcea e al doilea judeţ din ţară, după Alba care are o hartă socială în care sunt reliefate toate neajunsurile populaţiei", a mai spus Tamaşi.

Ghid electronic, în premieră

 În cadrul proiectului va fi realizat şi un ghid informativ tipărit şi electronic care va fi pe site-ul fundaţiei şi al partenerilor. În ghid vor fi prezentaţi toţi furnizorii de servicii sociale, astfel încât, populaţia aflată în dificultate să ştie cui şi unde să se adreseze. Ghidul va fi realizat, în premieră, în România.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite