Râmnicu Vâlcea: Grădiniţele comasate sunt spaima părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci unităţi preşcolare vor fi preluate de alte grădiniţe din oraş cu program prelungit. 60 de şcoli şi în jur de 200 de posturi de cadre didactice vor dispărea începând din această toamnă. 10% dintre şcolile care se vor închide nu au autorizaţie de funcţionare.

Afectate de procesul de comasare sunt mai multe grădiniţe cu program normal din municipiu, care nu vor fi însă închise, ci vor fi preluate de grădiniţele cu program prelungint. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriela Ene a declarat în această dimineaţă că deocamdată, aceste măsuri sunt numai la stadiul de propuneri, listele nefiind încă trimise la Minister. „În Râmnicu Vâlcea nu se va închide decât o singură grădiniţă, aceea de la Feţeni. Alte cinci vor fi preluate de către grădiniţele mai spaţioase. Vom unii practic o unitate preşcolară cu program normal cu una cu program prelungit", a argumentat Gabriela Ene. Astfel Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 va fi preluată de Grădiniţa cu Program Normal nr. 3, unde este mai mult spaţiu. De asemenea, Grădiniţa Nr.16 va fi preluată de Grădiniţa Traian, iar Grădiniţa Nord 3 se va muta la Grădiniţa Nord 2. Mulţi părinţi sunt însă sceptici privind aceste comasări, spunând că şi aşa grădiniţele sunt aglomerate, iar ei vor fi nevoiţi să traverseze oarşul pentru a-i aduce pe micuţi la unitatea de învăţământ.


Mai bine la grămadă, decât date afară


„Nu ştiu dacă este o idee bună. Va trebui să îmi trezesc micuţul de la şase dimineaţa ca să avem timp să ajungem în celălalt capăt al oraşului unde se va muta grădiniţa noastră", a spus Maria Ionescu, mămica unui băieţel de patru ani, din cartierul Traian. Comaserea grădiniţelor se va face în idea ca nicio educatoare să nu rămână fără post. „Cred că vom găsii înţelegere la toate cadrele didactice, pentru ca nimeni să nu rămână fără serviciu. Nu spun că va fi uşor, dar trebuie să facem faţă", a adăugat Gabriela Ene. La nivelul judeţului vor fi închise în jur de 60 de şcoli, dintre acestea numai 10% având autorizaţie de funcţionare. „Trebuie să vă spun că numai 10% din elevi învaţă în şcoli fără autorizaţie. Vor dispărea în general şcolile cu clasele I-VIII, cele de la gimnaziu pentru că elevii sunt mai mari şi pot fi transportaţi uşor", a completat inspectorul general, Gabriela Ene.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite