Râmnicu Vâlcea: Escavatorul gigant, pericol pentru 22 de case din Valea Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii sunt izolaţi, drumurile sunt impracticabile, iar maşinile Salvării, Pompierilor sau Poliţei nu ajung în zonă.

  O bătrână şi-a părăsit casa aflată în faţa escavatorului, iar celelalţi localnici nu s-au înţeles cu Exploatarea Minieră privind despăgubirile.
Azi dimineaţă, locuitorii din Valea Mare erau izolaţi pe dealurile unde le sunt „cocoţate" casele. „Aici a locuit şi bunicul, iar casa lui a fost dărâmată din cauza escavatorului gigant din carieră", ne spune Cătălin Ivancu, un puşti de 12 ani, care ne arată „hăurile" făcute de exploatare. Lângă buza prăpastiei, locuinţa Rosaliei Manole este şi ea părăsită. „De când am observat că pleacă pământul, am luat-o pe mama mea, Rosalia, la mine, la apartament. Aşteptăm acum să fim despăgubiţi", spune Pavel Manole. Şi casa lui Ştefan Vergu se află în apropierea frontului de alunecare şi omul trăieşte cu teama că într-o bună zi totul se va nărui. „Stâlpul de curent s-a dus la vale, iar cabluri de curent sunt improvizate prin noroaie. Eu n-am să părăsesc locuinţa pentru că mi-au promis 310.000  lei şi acum Miniera nu vrea să-mi dea decât 270.000 lei", spune bărbatul.

Am fost ultimii care ne-am mutat morţii


 O comisie din partea Prefecturii Vâlcea a făcut azi o inventariere a situaţiei stabilind că cinci locuinţe trebuie urgent despăgubite. „Până şi cimitirul din sat a fost strămutat în anul 2006, iar noi am fost ultimi care am acceptat să ne mutăm morţii. Atunci ne-au dat o hârtie semnată de mai mulţi oameni din conducerea EMC Berbeşti prin care se angajau să ne dea suma cerută de noi pentru despăgubiri. Pentru o casă cu nouă camere sunt prea puţini banii pe care ni i-au promis", a spus Ana Vergu. Am încercat să contactăm şi pe directorul SNLO Berbeşti, însă a avut permenent telefonul închis. Alunecarea de teren de la Valea Mare se întinde pe 5 hectare.


22 de case în pericol


22 de gospodării, cu 32 de suflete, dintre care 7 copii, sunt în perimetrul de alunecare. 17 dintre acestea se află în zona pentru care Exploatarea Minieră de Carieră (EMC) Berbeşti deţine licenţă de exploatare. 5 locuinţe care se află în apropierea frontului de alunecare trebuie urgent despăgubite.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite