Râmnicu Vâlcea: Elevii sunt învăţaţi să preţuiască România
0Luni, la Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul va avea loc cursul „Să începem cu schimbarea atitudinii", adresat tinerilor înscrişi în cadrul proiectului „Ne Pregătim pentru România".
În cadrul programului sunt înscrişi 35 de tineri, elevi de liceu. Proiectul educaţional „Ne pregătim pentru România" se adresează elevilor din clasele a IX-a şi a a-X-a şi îşi propune să contrabalanseze tendinţa pe care o au majoritatea tinerilor de a părăsi România, în căutarea unui trai mai bun, prin prezentarea unor valori româneşti autentice. Proiectul este finanţat din sursele proprii ale Fundaţiei Casa Cărţii. Proiectul are trei componente: dezvoltarea personală a tinerilor implicaţi în această acţiune; voluntariat în sprijinul comunităţii; activităţi de mentorat din partea Fundaţiei Casa Cărţii. Cele 24 de cursuri proiectate să fie susţinute în 2011 vor aborda diverse aspecte, de la schimbarea atitudinii până la cunoaşterea şi aprecierea valorilor româneşti: costumele populare, sociologia familiei şi religia.