Râmnicu Vâlcea: Elevii săraci sunt ajutaţi să îşi cumpere calculator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcolarii cu rezulate bune la învăţătură se pot înscrie în programul Euro 200. Înscrierile în program se fac până pe 21 aprilie. Dosarele vor fi atent verificate de către inspectorii şcolari, înainte de a fi acceptate.

Au început, înscrierile pentru programul Euro 200, finanţat de Ministerul Educaţiei prin care elevii şi studenţii cu posibilităţi materiale reduse primesc ajutor pentru a putea să îşi achiziţioneze un calculator. „Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din cadrul învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare maxime de 150 de lei pe mebru de familie", a declarat Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Înscrierile în program se derulează până pe 21 aprilie. Elevii care doresc să aibă parte de acest ajutor trebuie să depună o cerere la unitatea de învăţământ unde sunt înscrişi. Cererea respectivă trebuie completată de părinte sau tutore şi va fi însoţită de mai multe acte. „Părinţii trebuie să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul de 150 de lei şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea calculatorului", completează Gabriela Ene.


Fără absenţe nemotivate şi note mici


Pentru a putea face parte din program, elevii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Nu trebuie să aibă absenţe nemotivate şi note mici. „E nevoie să prezinte la dosar şi o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală sau calificativul obţinut de elev în anul anterior şi o altă adeverinţă din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate", explică Ana Maria Floroiu, purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea. Anul trecut, în judeţul Vâlcea au beneficiat de cei 200 de euro pentru a-şi putea achiziţiona un calculator, 299 de elevi cu posibilităţi materiale reduse. „Este o situaţie foarte grea mai ales pentru noi, părinţii care avem mai mulţi copii şi am mai rămas şi fără serviciu. Îmi doresc tot ce este mai bun pentru copiii mei şi mai ales, vreau ca ei să înveţe. Voi face actele pentru ca băiatul cel mic să poată să îşi cumpere un calculator, este visul lui", povesteşte Mioara Albu, o mămică din comuna Costeşti.


Banii, în bonuri valorice


Elevii care vor fi acceptaţi în Programul Euro 200 vor primi bonuri valorice ce vor fi valabile în orice magazin. Tichetele vor putea fi folosite în decursul acestui an, până la o dată ce va fi stabilită ulterior de Ministerul Educaţiei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite