Râmnicu Vâlcea: Elevii din Drăgăşani promovează turismul în Europa (Foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa-elevă Raluca Enăşoiu şi colegii ei au prezentat costume populare tradiţionale şi i-a învăţat pe participanţi dansul pinguinului

Câţiva elevi de la Colegiul Naţional Gib Mihăescu din Drăgăşani sunt implicaţi într-un amplu proiect educaţional european. Inspectorul pe proiecte din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, prof. Mădălina Popescu, ne-a spus: „Proiectul educaţional intitulat «Tineret în acţiune» este accesat de Turcia, are fonduri europene, iar noi suntem parteneri. Partea turcă este cea care stabileşte calendarul întâlnirilor pentru toate ţările participante". În urmă cu câteva zile, elevii drăgăşeneni s-au întors de la Universitatea Tehnică din Istanbul, Turcia, unde au participat la o amplă dezbatere cu tema „Discriminarea". Raluca Enăşoiu, eleva-actriţă care a jucat în zeci de filme pentru copii, ultimul dintre ele „Criza SRL", elevă la colegiul drăgăşenean, ne-a spus: „Pezenţa noastră în Turcia a adus ropote de aplauze în rândul tuturor participanţilor. Pe lângă nivelul înalt al discuţiilor pe tema discrimării de orice fel, noi, românii, am fost îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale româneşti şi le-am prezentat dansurile noastre populare, dar şi dansuri de societate. Le-am oferit, la standul nostru, hărţi turistice cu Râmnicu Vâlcea dar şi hărţi ale României, le-am prezentat tradiţiile din zona Săpânţa-Maramureş şi le-am dansat pinguinul, obţinând ropote de aplauze". 

image

Elevii drăgăşeneni şi profesorul lor, in Turcia


Elevii vor participa la un festival muzical


Profesorul Adrian Codreanu, dir. adj la Şcoala Nicolae Bălcescu, din Drăgăşani, cel care a însoţit grupul de elevi, ne-a spus: „Am avut întâlniri inclusiv cu primarul oraşului Istanbul şi timp de două zile am oferit spectacole într-un hipermarket din capitala Turciei. Le-am prezentat tuturor participanţilor abilităţile elevilor noştri, care au confecţionat corpul uman din peturi de plastic şi aceste statuete le-am îmbrăcat în costume naţionale. Am oferit, de asemenea, produse de patiserie româneşti. Programul educaţional aflat în derulare mai are şi alte etape, următoarele întâlniri urmând să aibă loc în Egipt şi Israel. Nu ştim dacă situaţia geo politică va permite acest lucru. În luna august vom participa însă o altă întâlnire în Turcia, la un festival muzical", a mai spus profesorul.

image

Liceenii drăgăşeneni alături de studenţi din alte ţări, participanţi la proiect


Cei mai tineri participanţi


Proiectul „Tineret în acţiune" a început în anul 2008, când liceenii de la colegiul drăgăşenean erau elevi la Şcoala Nicolae Bălcescu. În Turcia, alături de elevii români au participat studenţi din Bulgaria, Slovenia şi Turcia, românii fiind cei mai tineri participanţi. Din grupul participant la proiect format din cinci elevi, Ioana Zaharia este absolventă a Şcolii N. Bălcescu, dar, în prezent, învaţă la Colegiul Naţional Zinca Golescu, din Piteşti. Liceenii aduc mulţumiri directorului CN Gib Mihăescu, Ani Niţoiu dar şi profesorilor de la colegiul piteştean.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite