Râmnicu Vâlcea: Desfiinţarea Spitalului Bălceşti, mană cerească pentru medicii repartizaţi în oraşele unde locuiau

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La unitatea sanitară din Bălceşti se mai dau consultaţii de către un medic pediatru, un internist şi un pneumolog.

La Spitalul Bălceşti, unde pacientul Ion Sanda a murit joi în faţa uşilor închise, mai mulţi medici continuă să ofere consultaţii pacienţilor. Dr. Viorica Schenker, directorul medical al spitalului, ne-a spus: „Eu şi soţul meu, medic internist, venim şi oferim consultaţii pacienţilor. La fel a făcut şi dr. Adriana Constantinescu, pneumolog. Din păcate, aceste consultaţii le-am oferit în camera de gardă şi nu în cabinetele de specialitate, dar pacienţii sunt trecuţi în registru. Pentru o parte dintre medicii care au fost redistribuiţi, desfiinţarea spitalului a fost ca o mană cerească. Au avut posibilitatea să meargă în spitale mari din oraşele unde locuiesc, unde n-ar fi ajuns decât dacă dau concursuri serioase. Aceşti medici ar trebui să se întoarcă la Spitalul din Bălceşti unde au avut repartiţii, dacă unitatea se va reînfiinţa".

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite