Râmnicu Vâlcea: Dănuţ Adrian Popa, un clarinetist as în pian şi percuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membru al Fanfarei „Gabriel Chaborsch", cântă la mai multe instrumente. Visul lui este să termine Conservatorul şi să devină profesor de muzică.

profil
NĂSCUT. 17 septembrie 1996, la Râmnicu Vâlcea
STUDII. Elev clasa a VII-a la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea


Ce-i place
Mă destind ori de câte ori am posibilitatea să mă distrez cu prietenii, să joc fotbal cu amicii. Mi-aş dori foarte mult să călătoresc, să merg în excursii. Sunt pasionat de maşinuţe.


Nu-i place
Sunt împotriva celor care mint, care tot timpul o dau după... tufiş. Nu mă simt tocmai bine când sunt cicălit, când în jurul meu văd violenţă de orice fel, verbală, fizică.


Încă de când era de-o şchioapă, Dănuţ a cochetat cu muzica. Tatălui său, deşi şofer de autocar, i-a plăcut să cânte la acordeon, aşa că, încă de mic, puştiul şi-a încercat abilităţile muzicale, jucându-se cu acordeonul părintelui. „Dornic de a învăţa cât mai multe despre muzică, în clasa a V-a, pe când aveam zece ani, am venit la Palatul Copiilor şi m-am înscris la Şcoala Populară de Artă. Domnul profesor Constantin Andrei, de la Fanfara «Gabriel Chaborschi» m-a îndrumat să mă înscriu la Liceul de Artă, lucru care l-am şi făcut", povesteşte elevul.


Pianist de nota 10


Dănuţ a considerat că poate face parte din categoria norocoşilor celor care au „buză" şi poate deveni un bun clarinetist. „La clarinet trebuie să ai buzele subţiri şi ca la toate celelalte instrumente muzicale să ai şi ureche muzicală. Dincolo de toate astea, trebuie să cunoşti foarte bine partiturile", povesteşte Dănuţ. Dovedindu-şi abilităţile de bun instrumentist, a început să studieze instrumentele cu clape. A făcut un an cursuri de orgă, iar acum a devenit un pasionat al pianului. „Azi, la Liceu, am obţinut media zece la studiul pianului. Pot să cânt şi la instrumentele de percuţie, la cinele, tobă, putându-i înlocui pe ceilalţi colegi care cântă la aceste intrumente", povesteşte instrumentistul.


Împotriva manelelor


De câţiva ani încoace a bătut ţara în lung şi-n lat participând la foarte multe turnee. Fie că a fost la Festivalul Naţional şi Internaţional desfăşurat la Târgu Mureş, fie la Zilele Marinei, la Bechet, la Zilele Muzeului Militar Bucureşti şi la multe alte competiţii, muzica instrumentală religioasă, imnurile, muzica clasică, uverturile, muzica patriotică,marşurile, acolo unde cântă fanfara este prilej de încântare pentru cei care ascultă fanfara. „Nu este bucurie mai are decât să vezi cum oamenii se adună în jurul tău şi te aplaudă. La Bechet am cântat pe vapor, iar printre personalităţile care au gustat muzica noastră, în special marşuri, a fost şi fostul premier Bogdan Popescu Tăriceanu . Este foarte greu să spun o melodie dragă sufletului, dar aş aminti «Marşul Îngerilor», «Valurile Dunării», «Trecea fanfara militară» şi multe altele", povesteşte Dănuţ. Pentru el, muzica instrumentală înseamnă foarte multă ambiţie, atracţie, pasiune, relaxare şi frumuseţe. „Ceea ce cântăm noi nu are nimic de-a face cu muzica lui Florin Salam sau a altor manelişti de trei lulele. Aceştia nu-mi plac şi nu mă voi abate de la principiile unei muzici cu adevărat valoroase", a spus clarinetistul care cântă şi la instrumente de percuţie, dar şi la cele cu clape.


Întrebări şi răspunsuri
Ai ieşit la vreun turneu, cu fanfara, în afara graniţelor?
D.A.P. Deocamdată nu, dar mi-aş dori foarte mult acest lucru. Fanfara a fost vara asta la Viena şi din totalul celor 27 de ţări participante, s-a întors cu marele premiu, un trofeu extrem de preţios.


Ce ţi-ai dori să faci în viaţă?
D.A.P. În primul rînd să termin Liceul de Artă, apoi să mă înscriu la Conservator şi să devin, cu timpul, profesor de muzică şi astfel să le pot împărtăşi copiilor din experienţa pe care o voi mai acumula şi de acum încolo.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite