Fostul primar din Drăgăşani: „Dacă hoţii nu sunt arestaţi îi împuşc eu dacă îi prind la furat din vie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia aparţine fostului primar al Drăgăşaniului, viticultorul Gheorghe Iordache, supărat că un fost puşcăriaş i-a sustras 110 şpalieri şi 250 de picheţi.

Fostul primar al Drăgăşaniului, ing. Gheorghe Iordache, un viticultor „de viţă nobilă" a fost zilele acestea călcat de hoţi, aceştia furându-i 105 şpalieri şi 250 picheţi din lemn. Gheorghe Iordache a declarat pentru Adevărul: „După ce au furat de la «boier Isărescu», acum au dat iama şi în via mea. Autorii furtului au fost prinşi. Este vorba de un fost puşcăria, eliberat de câteva luni din puşcărie, Constantin Truşcă (37 ani) şi nepotul lui, Laurenţiu Truşcă (18 ani), viitor puşcăriaş. Au venit cu căruţele şi au furat ca în codru. Dacă legea nu îi va aresta, anunţ pe această cale că aceia care vor mai îndrăzni să mai intre în via mea, am o puşcă americană, de ultimă generaţie, cu care am să-i împuşc. Nu se mai poate! Uniunea Europeană ne dă fonduri să dezvoltăm viticultura şi asemenea indivizi fură pe rupte", a spus viticultorul. Hoţii de şpalieri au distrus şi 100 de butaşi de viţă de vie. Din prejudiciul de 4.000 de lei s-a recuperat doar 25 %. „Pe mine să nu mă arestaţi, domnule, că eu nu ştiu să scriu şi să dau declaraţie", a spus Constantin Truşcă în faţa anchetatorilor.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite