Râmnicu Vâlcea: Cosmin Ilinescu este campion naţional la box doar după un an de antrenamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin muncă, dăruire şi voinţă, Cosmin a devenit campion naţional la box pentru tineret, deşi avea doar 12 luni de antrenament.

Cosmin este un adolescent care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a sportului cu mânuşi, într-un timp record. Până în urmă cu doi ani nu practicase niciun sport. „Doar ce jucam fotbal cu băieţii pe izlazul comunal sau mergeam la scăldat în râul Bistriţa", povesteşte sportivul cu o voce molcomă. De fel din Frânceşti-Vâlcea, Cosmin, care avea peste doi metri înălţime şi 116 kg., s-a înscris la Colegiul „Nicolae Pleşoianu". În anul 2008 a mers la Clubul Sportiv Municipal să înveţe să boxeze. „Atunci m-a observat actualul meu antrenor de box, Constantin Truşcă, preşedintele CS Thunder, care mi-a zis foarte tranşant: «Vrei să te ţii serios de box? Dacă da, eu într-un an te scot campion!». Am spus da şi atunci am început o nouă etapă în viaţa mea", povesteşte Cosmin.


Boul de Piatră, cheia către victorie


Antrenamentele pentru Cosmin au fost extrem de dure, mai ales că începuse acest sport prea târziu, la 16 ani, când, de regulă, cei care vor să obţină performanţă intră în competiţii de la 12-13 ani. „Alergam pe Dealul Capela până la stânca denumită Boul de Piatră şi am dat jos din greutate ajungând să cântăresc 91 de kilograme şi să boxez la categoria grea. Primul meci în ring l-am avut la Horezu, dar fiind unul amical, am făcut egal", spune Cosmin. Seria meciurilor amicale a continuat la Piteşti, apoi prima medalie de bronz a obţinut-o la Constanţa, la 15 februarie 2009, într-o competiţie naţională de box destinată juniorilor. „Atunci am văzut pentru prima oară marea şi am făcut baie în ea, dar întrecerea a fost aşa de dură încât vroiam să mă las. Antrenorul meu m-a încurajat să lupt şi să merg mai departe", povestete tânărul boxeur.


Mai bun decât elevii lui Doroftei


Marea confruntare şi încununarea unei munci de... Sisif, a venit la Campionatul Naţional de Box pentru Tineret de la Craiova, desfăşurat în iunie 2009. „Am boxat la categoria supergrea (+91 de kilograme) şi am avut adversari de la şcoala de box a lui Doroftei, a lui Titi Tudor. Am avut partener un boxeur foarte experimentat de la Târgu Jiu, dar am reuşit să ies învingător, am luat locul 1 şi am devenit campion naţinal la box. Doamne, îmi ziceam, eu campion naţional la box! Nu-mi venea să cred şi îmi puneam mâinile în cap, iar medalia îmi atârna de gât. Antrenorul meu a ştiut să mă facă să mă simt ca un învingător şi pentru asta îi mulţumesc foarte mult", povesteşte Cosmin. Pentru prima oară ,după 14 ani, elevul de la Colegiul „Nicolae Pleşoianu" avea să aducă la Vâlcea medalia de aur, acest sport cunoscând un vizibil regres în ultimii ani în judeţ.


Întrebări şi răspunsuri.


Cum de descurci financiar ca să faci sport de performanţă?


CNI. Echipamentul, hrana specială, condiţiile de cazare sunt speciale pentru a face performanţă. Multe firme din Vâlcea, dar şi Primăria Râmnicului l-au ajutat pe antrenorul meu în obţinerea de sponsorizări care să-mi asigure cele necesare.


Cum s-a schimbat viaţa ta după ce ai devenit campion naţional?


CNI. Sincer, fetele au început să fie mai atente cu mine, colegii de liceu sunt mai respectuoşi şi mândri că învăţăm în aceeaşi şcoală şi că mă cunosc, iar toate astea te fac să te simţi mult mai bine.


Nu-i place: Se simte stresat când în jurul lui este foarte mare agitaţie. Evită cluburile de noapte, discotecile. Nu agreează persoanele care îşi dau talente încercând să devină cât mai interesante când realitatea este alta.


Ce-i place. Dincolo de sport, iubeşte foarte mult păsările. În localitatea sa de domiciliu are mai mulţi porumbei voiajori , columbofilia fiind procuparea care-l relaxează după antrenamentele şi meciurile extenuante.


profil
NĂSCUT. 3 martie 1992, la Râmnicu Vâlcea
STUDII. Elev clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Nicolae Pleşoianu", din Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite