Râmnicu Vâlcea: Cod galben de ninsori şi viscol
0Pe teritoriul judeţului vor cădea ninsori în perioada 6-8 februarie şi vântul va sufla cu până la 75-80 km/h.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de cod galben începând de mâine de la ora 12.00 până pe 8 februarie la ora 09.00. „În această perioadă se vor înregistra ninsori şi intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în judeţ va ninge viscolit, vântul atingând viteze de până la 75-80 km/h", a declarat colonelul Adrian Mesescu, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.